Viața unei comunități bisericești se dovedește a avea multiple valențe, toate înrădăcinate în modelul evanghelic al vieții primilor creştini. Mărturisirea curajoasă a Cuvântului lui Dumnezeu de către aceştia a adus bucurie mulțimii şi determinare de părtăşie a inimii şi a sufletului, precum şi a celor de trebuință vieții cotidiene (Cf. Faptele Apostolilor 14, 32-33). Astfel înțelegem că, într-o societate creştină, nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu (Luca 4, 4).
Banatul, spațiu geografic multi-etnic și pluri-confesional, a avut prospețimea ca din aceste interferențe etnice şi confesionale să valorifice aspecte culturale, care au ridicat nivelul de bunăstare al localnicilor. Societățile literare sau Reuniunile de cântări şi muzică au reprezentat adevărați factori de consolidare a sentimentului național prin cultură, într-o provincie românească încorporată în Imperiul Habsburgic şi Austro-Ungar. Realitățile de după Primul Război Mondial s-au schimbat odată cu afirmarea principiului autodeterminării şi organizarea națiunilor. Episcopia Caransebeşului, instituție bisericească de prim rang a Banatului, a avut privilegiul să fie păstorită de personalități ecleziastice de anvergură în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea, până la desființarea abuzivă din anul 1949. Printre multele preocupări de natură pastorală, liturgică şi administrativ-bisericească, atenția ierarhilor s-a îndreptat în mod constant spre vocația artistică și corală a instituțiilor bisericești, care au răspuns cu asupra de măsură misiunii ce le-a revenit. După aproape 160 de ani de la înființarea eparhiei, putem privi retrospectiv, din toate punctele de vedere, nu numai pentru a elogia trecutul, ci mai ales pentru a învăța din experiența sa.
Mulți cercetători din arealul bănăţean, şi nu numai, s-au aplecat asupra istoriografiei bisericești, restituind pagini întregi din istoria Episcopiei Caransebeşului. Unul dintre aceştia, consacrat din perspectiva cercetării fenomenului muzical în Banat, este prof. univ. dr. Dumitru Jompan. În ultima perioadă, după o prodigioasă muncă de cercetare, a inițiat colecția editorială Episcopii Caransebeşului și muzica, gândită în trei volume.
Primul volum, apărut la Editura Episcopiei Caransebeşului în anul 2022, a ilustrat preocupările muzicale ale episcopilor loan Popasu, Nicolae Popea şi Miron Cristea. Cel ce-al doilea volum, propus în cercetarea de față, ne oferă informații despre implicarea episcopilor Iosif Traian Badescu, Vasile Lăzărescu şi Veniamin Nistor în viața cultural-artistică e eparhiei. Deşi s-au întocmit lucrări monografice care ilustrează activitatea celor trei ierarhi, acest volum ne aduce informații noi referitoare la acest segment al activității, prin intermediul documentelor de arhivă, al presei vremii şi nu numai.
Cei trei ierarhi, despre care autorul ne vorbeşte, se dezvăluie o dată în plus a fi preocupați de propăşirea vieții liturgice din biserici, respectiv de consolidarea cântării corale şi cea de la strana bisericii. În mod providențial observăm că, într-un anume fel, şcoala de cântăreți bisericești, înființată în perioada interbelică la Caransebeş, prin inițiativa episcopului Iosif Traian Badescu, a fost liantul păstrării unei forme de învățământ teologic, după desființarea Academiei Teologice în anul 1948, respectiv a Episcopiei Caransebeşului în anul 1949. Astfel, până în anul 1955, când ia ființă Seminarul Teologic, la Caransebeş funcționează numai o școală de cântăreți.
Autorul ne propune, aşadar, o incursiune prin portativul muzical al istoriei eparhiei, începând din anul 1920 până în anul 1949, cu o prelungire în viața noii structuri bisericești, respectiv a Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Parcursul sinuos, cu împliniri şi dezamăgiri, ne confirmă că vocația muzicală a fost nelipsită în Banatul de Munte. Corul Catedral din Caransebeş, Corala Academiei Teologice, corurile parohiale şi cele ale societăților culturale au glăsuit în perioade de sărbători şi de întristare, de biruințe și de război, de fiecare dată cu scopul de a bucura şi alina inimile oamenilor.
Îl felicităm pe distinsul maestru dr. Dumitru Jompan pentru perseverența în cercetarea care deja l-a consacrat ca abil muzicolog şi nădăjduim că, deşi contextul actual este mai puțin prielnic unor preocupări nobile și înalte precum arta muzicală, citind acest volum, avem tăria să identificăm resorturi noi pentru a cânta Domnului.
Pr. Romulus FRÎNCU
