Nu-i vom uita! Au murit apărând o ţară. Ţara noastră, România. S-au născut aici, pe acest pământ, şi au crescut în datoria sfântă de a-l ocroti.
Văzutu-v-a numai Dumnezeu. Numai El, atotştiutorul, îşi mai aminteşte de numele voastre şi azi, avându-vă în inima Lui aşa precum se cuvine: pe veşnicie. Numai El ştie pe unde sunteţi, în ce fel de morminte aţi fost aruncaţi, voi, anonimii, cei mulţi şi uitaţi. Voi, pământul jertfei în temniţele morţii, prinos Libertăţii şi imn Omeniei.
Voi, cei pierduţi fără urmă; voi, cei fără nume notorii, de peste hotarele beznei; cei care aţi pătimit, aţi şovăit ca Petru apostolul şi aţi murit ca şi el, cu ochii deschişi, aţintiţi către crezul nostru politic, închinat cinstirii de-a pururi a Neamului Românesc.
Voi, cei mici, neştiuţii, necunoscuţii şi nepomeniţii! Voi, ţăranii cei împuşcaţi exemplar pe Văile Vrancei şi expuşi la răspântii, a groază tuturora; ori acei muritori cenuşii, istoviţi, la săparea canalului dinspre Marea cea Neagră; şi fugăriţii, vânaţi asemenea lupilor din Munţii Banatului; ori cei striviţi de către bipezii urii de „clasă”; şi mulţimea gemândă a celor ce au murit la Jilava, şi la Aiud, şi la Gherla, şi la Ocnele Mari, şi pe alte negre altare ale satanei însângerate.
Voi, nelăudaţii de nimeni pentru curaj şi mărire, şi încă alţii, şi mai anonimi decât voi; Eroi ai Revoluţiei Române din ’89, care a fost deopotrivă jertfă şi miracol, cruce şi înviere, aducând poporului nostru captiv şi umilit darul sfânt al libertăţii.
Preţul plătit pentru această libertate e prea scump ca să ne mulţumim cu libertatea de a huidui, de a ne îmbogăţi necinstit. Jertfa tinerilor ne obligă la o mai adâncă cugetare. Se aud parcă şi azi. Demnitatea morţii lor ne ţine treji. Sunt cu noi în fiecare zi. Ne vorbesc, mai ales celor tineri şi nepoţilor, şi tuturor urmaşilor, într-o limbă atât de înţeleasă, că au apărat o ţară.
Iată, acum, din adâncul tumultuos, a toate câte s-au adunat în suflet, obsesiva dorinţă, de a vă mulţumi! De a vă transmite simţirea de dor, de dragoste şi recunoştinţă, de a vă dărui fie chiar şi numai cel mai modest bucheţel de flori de câmp, din minunata Dumbravă românească ce aţi purtat-o în sufletul vostru.
Fără voi, anonima virtute, noi – cunoscuţii, lăudaţii, supravieţuitorii – nu am fi decât inexistenţă.
Istoria, viaţa, jertfa voastră, consfinţesc valoarea şi legitimitatea care ne-au reintegrat Europei şi lumii civilizate.
Doinel Puiu MĂRGINEANU
