Sunt anumite momente din viață când stai și te gândești care e rolul tău pe această scenă numită lume, dacă cei din jur sunt și ei actori sau doar iluzii, dacă tu ești singurul adevăr palpabil. De multe ori te vezi strigând spre cei ce-și etalează pe scena vieții filmul, întrebându-i cine sunt, mărturisindu-le cine ești.
Eu sunt actorul, voi cine sunteţi? Eu sunt omul care știe să zâmbească altora, chiar dacă sufletul lui plânge, voi, cei care nu știți să zâmbiţi celor din jur decât dacă e soare, cine sunteți? Câteodată eu îmi joc rolul dictat de voi, de voi, cei care vă învârtiți în jurul meu obligându-mă adesea să mă ciocnesc de barierele voastre. Joc rolul dictat de voi, și totuși râd, încurajându-i pe spectatori să râdă. Râd și de voi, de voi care sunteți niște regizori mediocri. Dar scenaristul, cel care îmi coordonează drumul punându-mi adesea obstacole, unde se ascunde? E un scenarist jalnic, că nu are curajul să vină în față și să spună, acesta-i scenariul tău, iar tu trebuie să te lași condus! Ei, uite că uneori te revolți și te împotrivești sorții! Auzi adesea cuvântul predestinat sau zicala „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!“. Pe urmă îți intră în cap ideea că nu poți să treci peste ce ți-e dat să ți se întâmple. Că totul are un scop în viață, până și persoanele pe care le întâlnești.
Întâlnirea cu anumite persoane să zicem că e de bun augur. Omul mereu atrage îi lângă el pe cei ce sunt asemenea lui și-i respinge pe cei ce-l încarcă negativ, îi aduc pagubă. În privinţa celor asemenea lui învață și-i învață, crește și cresc. În rest, ideea cu destinul ce te duce în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, nu e adevărată.
Sfânta Scriptură e plină de profeții, iar ultima ei carte, „Apocalipsa“, anunță un pământ nou. Am putea spune, da, e totul scris, e totul conform planului. Profeția asta e datorită gândurilor negre, faptelor blestemate ce ard necontenit. Locuitorii cetății Ninive au scăpat de la moarte prin întoarcerea pe calea luminii în timpul proorocului Iona. Fiecare poate acest lucru, dar nu vrea.
Omul își face singur locul și momentul potrivit sau nepotrivit, își atrage singur prietenii care să-l însoțească la drum. Totul depinde doar de el. El e cel care dirijează cărarea spre bine sau rău, prin gândurile lui încrezătoare, pozitive sau deznădăjduite, distructive. El e cel care conduce mașina vieții, prin faptele lui bune sau rele. El e cel care atrage binele sau răul, prin vorbele sau atitudinea lui. Da, doar el e actorul ce își poartă pașii spre împlinire sau eșec, el e regizorul sau scenaristul pe care, atunci când greșește datorită păsărilor negre ce i-au invadat gândurile, îl ia la întrebări. Doar el face totul. Un gând, un gest, o vorbă, o faptă, toate te duc spre un moment bun sau prost, depinde de tine ce fel de vizitiu ești.
Dacă la un moment-dat te vezi în fața unei scene și toți sunt pe scenă încercând să imite ceva, doar tu asiști la acel spectacol fals, tu singurul actor adevărat, dacă la un moment te auzi strigând spre ei, ei cei de pe scenă, ei cei care nu te aud, ei cei care nu îți aud tunetul vocii: „Eu sunt actorul. Voi cine sunteţi? “, să știi că ai reușit să te detașezi de tot, să fii tu axa în jurul căreia se rotește universul, axa în jurul căreia îți poți scrie lungul tău roman care să-ți poarte numele în veșnicie.
Ana-Cristina POPESCU