Evaziune de două miliarde de lei vechi


Clubul CFR Caransebeş trage legalitatea pe linie moartă

La începutul anului 2009, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraş-Severin a efectuat două controale la chioşcul alimentar şi la café-barul de pe peronul Gării Caransebeş, ambele puncte aparţinând Clubului Sportiv CFR din municipiu. În urma verificărilor, au fost depistaţi cinci angajaţi pentru care nu s-au plătit obligaţiile către Stat. Prin urmare, a fost sesizată Activitatea de Inspecţie din cadrul Direcţiei Finanţelor Publice Caraş-Severin, care, în luna martie a anului trecut, a întreprins un control la Clubul CFR, descoperind o evaziune fiscală de 200.000 de lei (două miliarde de lei vechi), reprezentând impozitul pe venit din salarii şi contribuţii la Bugetul Consolidat al Statului, neplătite de 9 ani, respectiv de la înfiinţarea clubului. (S. Berger)

Pe peronul Gării CFR Caransebeş sunt amplasate mai multe chioşcuri şi localuri, aşa cum e şi firesc să se găsească în astfel de locuri, frecventate de călători. Două dintre ele – un chioşc alimentar şi un cafe-bar – aparţin Clubului Sportiv CFR din municipiul de pe Timiş şi Sebeş, la care membru asociat este Alexandru Silvăşan, nimeni altul decât directorul Regionalei CFR Călători Timişoara. Până aici, nimic rău, cu toate că localul se află chiar în incinta staţiei, adică este parte a patrimoniului păstorit de Alexandru Silvăşan. Problema, însă, pentru că există una, este că aceste două obiective nu sunt tocmai în legalitate.

Astfel, în cursul anului 2009, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraş-Severin a efectuat două controale la cele două puncte aparţinând Clubului Sportiv CFR, în urma acestora fiind depistaţi cinci angajaţi pentru care nu s-au înregistrat în contabilitate şi nici nu s-au plătit obligaţiile către Stat. Prin urmare, reprezentanţii ITM au sesizat Activitatea de Inspecţie din cadrul Direcţiei Finanţelor Publice Caraş-Severin, care, în luna martie a anului trecut, a întreprins un control la Clubul Sportiv CFR Caransebeş, descoperind o evaziune fiscală de 200.000 de lei (două miliarde de lei vechi). Suma reprezintă impozitul pe venit din salarii şi contribuţii la Bugetul Consolidat al Statului (Sănătate, Pensii, Şomaj), bani pe care clubul caransebeşean nu i-a achitat vreme de 9 ani, respectiv din 2002, anul înfiinţării.

În aceste condiţii, în vederea recuperării creanţelor, Finanţele caransebeşene au pus sechestru pe chioşc şi pe cafe-bar, decizie contestată de Alexandru Silvăşan, la Judecătoria Caransebeş, dosarul având termen de judecată data de 25 aprilie a.c. Totodată, pe numele directorului Clubului Sportiv CFR Caransebeş, Dumitru Diaconu, există un dosar penal, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, pentru evaziune fiscală.

Ca un amănunt, să mai spunem că, în anul 2007, de exemplu, în timp ce Clubul CFR se confrunta cu mari probleme financiare şi marea majoritate a angajaţilor încasau salarii de 500 de lei, Alexandra-Oana Silvăşan, fiica directorului Alexandru Silvăşan, lua de la club, în calitate de manager general al acestuia, 3.200 de lei pe lună. Cine-mparte…

Sonia BERGER