Progresul Ezeriş – CS Oraviţa 4-1 (1-1)
Sâmbătă, 16 noiembrie, în etapa cu numărul 11 a Ligii a IV-a, Zona Oraviţa, Progresul Ezeriş a jucat pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, din Caransebeş, cu CS Oraviţa, o echipă dificilă şi arţăgoasă nu doar pe teren propriu, ci şi în deplasare.
Cei de la Progresul şi-au creat prima ocazie în minutul 4, atunci când Negoescu a avansat central, i-a pasat bine, pe stânga, lui Rusnac, acesta a intrat în careu şi a şutat puternic la colţul scurt, însă mingea s-a oprit în plasa laterală. În minutul 14, oaspeţii au fost la un pas de a-şi marca în propria poartă, când, după o centrare de pe stânga a lui Adamescu, fundaşul orăviţean Răţoi a respins cu capul în corner, mingea trecând la câţiva centimetri de poarta apărată de Duma.
Băieţii antrenaţi de Adrian Enăşescu au reuşit să deschidă scorul în minutul 25, după ce Negoescu l-a angajat perfect în adâncime pe Ilia, iar acesta a intrat în careu şi a şutat plasat, de la 14 metri, în stânga portarului.
Gazdele nu s-au bucurat prea mult de acest avantaj, pentru că, trei minute mai târziu, Preoteasa a executat un corner de pe partea dreaptă, iar Sîrbu a lovit greşit balonul şi l-a trimis în propria poartă, făcând ca tabela de marcaj să arate scorul de 1-1.
Ezerişul s-a menţinut în continuare în atac, iar în minutul 31 Negoescu a prins un şut bun de la 18 metri, mingea trecând la câţiva centimetri de bara dreaptă a porţii lui Duma. Acelaşi Negoescu s-a aflat din nou în faţa golului în minutul 35, însă, deşi aflat în poziţie bună, nu a reuşit să ajungă la mingea centrată bine de Adamescu, de pe aripa stângă. Ultima fază periculoasă a primei părţi s-a consemnat în minutul 39, când Adamescu a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, însă şutul, deşi puternic, a fost pe direcţia portarului, iar Duma a reţinut cu siguranţă.
Cunoscută pentru faptul că este o echipă de repriza a doua, multe dintre victoriile sale fiind obţinute în partea secundă a meciurilor, Progresul Ezeriş nu s-a dezminţit nici de această data. Prima mare ocazie de după pauză şi-a trecut-o în cont Secula, care l-a înlocuit pe Negoescu, accidentat, în minutul 49 acesta, aflat la doar 4 metri de poarta orăviţeană, reluând peste poartă centrarea venită de pe dreapta, de la Epure.
În minutul 58, gazdele au mai trecut o dată pe lângă desprinderea pe tabela de marcaj, în urma unei faze în care Rusnac a centrat lung de pe dreapta, Ilia a întors în careu, însă micuţul jucător japonez Kawagoe, aflat la 4 metri de poartă, a trecut pe sub minge. Două minute mai târziu, Epure a pătruns în careu pe dreapta, însă, talonat îndeaproape de Răţoi, a şutat imprecis la colţul lung, balonul scurgându-se pe lângă stâlpul porţii orăviţene.
În minutul 62, portarul oaspeţilor, Duma, a văzut direct cartonaşul roşu, după ce l-a faultat extrem de violent, la 17 metri, pe Ilia, scăpat singur spre poarta sa. Imediat, tehnicianul Ciprian Macovei l-a introdus între buturi pe tânărul Simeria şi l-a scos din teren pe Sporea. Lovitura liberă a fost executată de Megheleş, pe jos, mingea a fost respinsă de fundaşii orăviţeni până la Chiurtu, care a pus latul la 8 metri, aducându-şi astfel echipa în avantaj.
Gazdele şi-au mărit avantajul în minutul 78, când Kawagoe l-a angajat perfect în adâncime pe Ilia, care a dejucat pasul la ofsaid făcut de apărarea orăviţeană şi, rămas singur cu Simeria, a trimis în plasă, elegant, printre picioarele acestuia.
Scorul final a fost stabilit în minutul 90+3, într-un moment în care nimeni nu se aştepta să se mai marcheze în afară de Drăgoi, care a trimis un şut senzaţional de la 30 de metri, mingea depăşindu-l pe Simeria şi scuturând plasa porţii exact sub bara transversală.
Progresul Ezeriş: C. Birăescu, T. Kawagoe, C. Negoescu (min. 46, P. Secula), Al. Rusnac (81, P. Măduţă), A. Sîrbu, A. Megheleş, G. Koschling, I. Adamescu (44, C. Epure), C. Chiurtu, D. Drăgoi, S. Ilia; rezerve: C. Badea, Al. Leonte, R. Ciurea, P. Corneanu. Antrenor, Adrian Enăşescu.
C.S. Oraviţa: I. Duma (63, N. Simeria), A. Răţoi, Al. Buga, C. Covaci, D. Preoteasa, I. Băcilă, I. Hulpan, N. Gugu, C-tin Covaci, C. Caşeru, C. Sporea; rezerve: C. Chifa, F. Halas, C. Chiriac. Antrenor, Ciprian Macovei.
A arbitrat la centru Dorin Voina (Reşiţa), asistat la cele două linii de Valentin Frimu (Bocşa) şi Ion Cocora (Bocşa).
Observatori: Marius Popescu (Reşiţa) şi Petru Herghelegiu (Bocşa).
Sorin ROGOZ