Conform declaraţiilor antrenorului Adrian Enășescu, Progresul Ezeriş se va reuni la începutul lunii februarie. În clasamentul Seriei Oraviţa din Liga a IV-a, Progresul este lider, cu 36 de puncte obținute în 12 partide.
„O să avem o lună de pregătire până va începe campionatul. Din câte știu, Liga a IV-a se va relua pe data de 2 sau 3 martie. Ne gândim să facem și o pregătire centralizată de șapte zile, dar încă nu am stabilit locul. Legat de lot, vrem să ne întărim în această pauză competițională cu trei sau patru jucători. Sunt foarte mulțumit de băieții care sunt acum la echipă, dar ne dorim să aducem totuşi şi ceva nou. Obiectivul nostru este câștigarea fiecărui joc și să ne menținem cât mai mult timp același parcurs ca în prima parte a campionatului. Ne dorim să practicăm un fotbal cât mai frumos, pentru a aduce spectatori la meciurile noastre de acasă, pe care le disputăm la Caransebeş”, a mai spus Adrian Enășescu.
Sorin ROGOZ