La Caransebeş s-a încheiat, recent, cea de a XV-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală, acesta fiind cel de al doilea an în care cei zece artişti participanţi la eveniment au folosit ca material de lucru travertinul. În decursul celor trei săptămâni petrecute în tabără, au avut loc şi câteva întâmplări neprevăzute, sau mai puţin oficiale, care ar fi rămas necunoscute dacă, la vernisajul expoziţiei, care a avut loc în 12 iulie, ele nu ar fi fost relatate de Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru” din municipiu.
Astfel, cel de al unsprezecelea sculptor selectat pentru a participa la simpozion, artistul belgian Jorg Van Daele, nu s-a putut prezenta, deoarece prietena sa, care trebuia să îl şi ajute la realizarea lucrării pe care urma să o facă la Caransebeş, nu a fost lăsată să treacă graniţa în România, din motive politice, ea fiind originară dintr-o ţară asiatică. Supărat pe autorităţile europene de la Bruxelles, acesta a refuzat să vină singur, aşa că, anul acesta, simpozionul a produs doar 10 opere de artă, şi nu 11, aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori.
Sculptorul chinez Jing Chu a părăsit tabăra cu o zi mai devreme, el trebuind să participe la deschiderea unui simpozion similar în Albania, dar, ca să fie într-un fel prezent şi la vernisajul de la Caransebeş, a decis ca locul să-i fie ţinut de… pălăria de pai care l-a protejat de soare pe parcursul celor trei săptămâni petrecute în capitala Ţării Gugulanilor.
A treia întâmplare povestită de Ioan Cojocariu l-a avut în centru pe sculptorul Dan Daniel. În această perioadă, timişoreanul a devenit doctor în artă şi, pentru că nu a reuşit să-şi termine la timp lucrarea, urma să mai stea o zi la Caransebeş, pe cheltuiala organizatorilor, pentru a-şi putea duce la bun sfârşit misiunea.
Ultimul eveniment, cel care i-a impresionat pe toţi participanţii la simpozion, a fost legat de faptul că, la sfârşitul celei de a doua săptămâni a manifestării, sculptorul Florin Vâlceanu şi-a pierdut tatăl. După ce a participat la înmormântarea acestuia, artistul a găsit puterea să revină la Caransebeş pentru a-şi finaliza lucrarea, în perioada în care a lipsit el fiind ajutat de ceilalţi colegi, care i-au dat o mână de ajutor pentru a nu rămâne în urmă.
Sonia BERGER