FC Caransebeş a rămas fără team-manager şi preparator fizic


stelian dombici 2

În cursul zilei de luni, team-managerul lui FC Caransebeş, Stelian Dombici, cel care îndeplinea neoficial şi funcţia de traducător în relaţia antrenorului Giovanni Pisano cu presa, a anunţat că demisionează de la clubul gugulan. Motivele sunt legate de faptul că, de când a venit la Caransebeş, Stelian Dombici nu a încasat niciun leu de la club, retribuirea sa fiind mereu amânată, după fiecare meci la sfârşitul căruia i se promiteau bani. „Îmi pare rău, dar pentru un tânăr aflat departe de casă salariul este o chestiune vitală. Atunci când am venit la Caransebeş, am renunţat la alte oferte mai tentante, dar am ales cu inima… Mă duc acasă, în judeţul Neamţ, şi voi vedea ce voi face în viitor, dar e clar că vreau să rămân în fotbal. Am purtat câteva discuţii în acest sens, vreau să văd ce mi se oferă, şi apoi voi lua o decizie”, ne-a declarat Stelian Dombici.

Alături de el, şi-a anunţat plecarea de la clubul caransebeşean şi preparatorul fizic Francesco Renzoni.

Contactat telefonic, directorul sportiv al lui FC Caransebeş 1913, Dan Avram, ne-a spus că îi aşteaptă pe cei doi marţi, pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractelor. Tot în cursul zilei de marţi, Dan Avram se va întâlni şi cu fostul portar Adrian Pascal, care a părăsit echipa încă de săptămâna trecută, motivul fiind acelaşi – neplata salariilor.

Sorin ROGOZ

fransesco renzoni 2