FC Caransebeş apasă pe acceleraţie


Millenium Giarmata – FC Caransebeş 0-0

Se pare că etapa cu numărul 13, a doua a returului Ligii a III-a, nu a fost una tocmai cu ghinion pentru gruparea din Balta Sărată, ba dimpotrivă, am putea spune, cu atât mai mult cu cât principala sa rivală, FC Hunedoara, a stat. În aceste condiţii, gugulanii şi-au mărit ecartul la 4 puncte, ultimul, cel obţinut vineri, în deplasare, la Giarmata, ocupanta locului 3 al clasamentului, fiind cu atât mai preţios cu cât meciul a fost aşteptat cu oarecari emoţii de staff-ul formaţiei caransebeşene.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu ocazii de ambele părţi, însă niciuna dintre combatante nu a reuşit să se impună pe tabela de marcaj. În schimb, partea a doua a meciului a fost dominată, atât fizic, cât şi tactic, de liderul la zi al clasamentului, FC Caransebeş.

La jumătatea mitanului secund, oaspeţii au avut o ocazie uriaşă de a deschide scorul, atunci când Artean a expediat un şut extrem de puternic, portarul gazdelor a respins în lateral, Şandru, altruist, a recentrat în faţa porţii, de unde Steop, cu toată poarta goală în faţă, a trimis pe lângă.

O altă fază controversată, la care caransebeşenii au cerut penalty, s-a petrecut în minutul 78, atunci când şutul lui Şandru a fost oprit în careul timişean cu ambele mâini, de către Oneţ, însă arbitrul s-a făcut că… plouă, deşi la Giarmata cerul era senin.

Gazdele au fost periculoase la fazele fixe, periclitând poarta lui Laurenţiu în două rânduri, prin Dancia şi Leucă, la prima dintre acestea portarul gugulan reuşind să respingă în bară.

În minutul 90+2, căpitanul formaţiei caransebeşene, Suru, a făcut un fault la mijlocul terenului, infracţiune pentru care a văzut cel de al doilea cartonaş galben şi prin urmare a fost nevoit să părăsească terenul.

Într-un fel, după cum a arătat jocul, mai ales în partea lui secundă, cred că ne putem declara noi nemulţumiţi de faptul că am pierdut două puncte. În ultima săptămână am demonstrat că putem juca de la egal la egal cu două dintre cele mai bune echipe ale seriei, şi aş numi aici pe FC Hunedoara şi Millenium Giarmata. Mă bucur că băieţii au trecut cu bine peste euforia din etapa trecută, când i-am învins acasă pe hunedoreni, şi s-au cuplat la atmosfera meciului cu Giarmata. Mai avem însă un test vineri, în care trebuie să jucăm la nivel maxim, meciul cu Pandurii, şi astea cred eu că sunt examenele în care putem creşte ca echipă. Partida de vineri va fi una pe care, dacă o vom câştiga, vom putea sta liniştiţi la iarnă, acumulând 16 puncte pentru play-off, puncte pe care nicio altă echipă nu le va putea realiza până la pauza competiţională”, a declarat tehnicianul caransebeşean Alin Artimon.

FC Caransebeş: Laurenţiu, R. Artimon, Goşa, Dubei, Zele, Suru, Artean, Şandru, Constantinescu (min. 60, Fuchs), Negoescu (90, Todorov), Steop (89, Gheju). Antrenor Alin Artimon.

Rezultatele etapei a XIII-a, de vineri, 15 noiembrie: Millenium Giarmata – FC Caransebeş 0-0; Pandurii Tg. Jiu II – AFCM Reşiţa 1-0; Ştiinţa Turceni – Muncitorul Voinţa Lupac 4-3; FC Avrig – Jiul Rovinari 2-6; Becicherecu Mic – Vulturii Lugoj 1-0; FC Hunedoara a stat.

În clasament conduce FC Caransebeş, cu 28 de puncte, urmată de FC Hunedoara, cu 24 de puncte, şi de Pandurii Tg. Jiu II şi Millenium Giarmata, ambele cu câte 22 de puncte. Celelalte două echipe cărăşene, AFCM şi Muncitorul Reşiţa, sunt pe locurile 9 şi 10, cu 10, respectiv 9 puncte.

Etapa a XIV-a, vineri, 22 noiembrie: Muncitorul Reşiţa – AFCM Reşiţa; FC Caransebeş – Pandurii Tg. Jiu II; CS Vulturii Lugoj – FC Hunedoara; Jiul Rovinari – Mama Mia Becicherecu Mic; Ştiinţa Turceni – FC Avrig; Millenium Giarmata va sta.

Rezultatele etapei a XII-a, din Liga a V-a, Zona Caransebeş, disputată duminică, 17 noiembrie: Foresta ArmenişLuceafărul Petnic 2-1; Vulturii ObrejaRapid Buchin 5-4; A.S. BucoşniţaCFR Era S Comexim Caransebeş 3-3; Agmonia Zăvoi IISperanţa Vârciorova 8-1; Vulturii PrisacaTimişul Slatina Timiş 1-2; Hidrocon MargaHercules Băile Herculane 3-4; Bistra Glimboca a stat.

Etapa viitoare, duminică, 24 noiembrie:Hercules Băile HerculaneForesta Armeniş; Luceafărul PetnicVulturii Obreja; Rapid BuchinA.S. Bucoşniţa; CFR Era S Comexim Caransebeş – Bistra Glimboca; Speranţa VârciorovaVulturii Prisaca; Timişul Slatina TimişHidrocon Marga; Agmonia Zăvoi II va sta.    

Sorin ROGOZ