După o stare de incertitudine, alimentată, din păcate, cu fel de fel de zvonuri care nu au făcut bine fotbalului gugulan, iată că săptămâna trecută s-a luat totuşi o hotărâre în privinţa viitorului formaţiei FC Caransebeş, care activează în Liga a III-a. După mai multe runde de discuţii purtate de staff-ul clubului, responsabilii din administraţia locală şi reprezentanţi ai unor firme private, s-a ajuns la o înţelegere, astfel încât echipa din Balta Sărată, pe care mulţi o credeau desfiinţată până în urmă cu câteva zile, să poată continua în Liga a III-a. Situaţia a fost creată de faptul că o parte dintre membrii clubului nu au susţinut financiar echipa în turul acestui campionat şi se înregistrează în prezent datorii la unii furnizori de servicii şi la o mare parte din fotbalişti. Singurii membri care au susţinut echipa au fost Consiliul Local, care achita anual o cotizaţie de 300.000 RON, şi încă un finanţator, Marian Copilu, directorul firmei Copisa (cea care a construit Centura de ocolire a municipiului Caransebeş), acesta fiind cel care a susţinut-o două campionate, ca principal sponsor.
O decizie cât mai urgentă se impunea cu atât mai mult cu cât prima etapă a returului este programată pentru data de 8 martie şi mulţi sportivi de la Liga a III-a şi-au solicitat transferuri la alte echipe, iar FC Caransebeş era în pragul retragerii din campionat, municipiul păstrând numai echipa de Liga a IV-a, care este susţinută doar de Primărie, cu suma de 57.000 RON anual, deoarece aici activează în special copii din Caransebeş.
După încheierea discuţiilor, s-a hotărât, în ultima clipă, cooptarea unui nou sponsor la FC Caransebeş – o firmă a unui impresar FIFA, „Narcisa Sport Construct”, care va mai aduce alături de club şi alţi finanţatori din Arad şi Drobeta Turnu Severin, pentru susţinerea costurilor din retur şi achitarea datoriilor restante din tur. Din surse apropiate clubului, am aflat că va fi o perioadă de probă managerială şi financiară, până la data de 1 iulie a.c., în baza unui Acord de parteneriat încheiat cu actuala conducere, care va prevedea drepturi şi obligaţii din partea ambelor părţi. Consiliul Local, ca membru fondator al clubului, pe lângă cotizaţia anuală, va asigura în continuare şi cele trei baze sportive pentru antrenamente şi meciuri oficiale şi va oferi clubului atât organizarea activităţilor, cât şi încasarea veniturilor de la Ştrandul „Tineretului”. Urmează ca, în funcţie de rezultatele obţinute în acest retur, să se decidă modul de organizare a clubului pentru viitorul campionat.
Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş, ne-a declarat că administraţia locală şi-a respectat în fiecare an angajamentele financiare faţă de club şi că, având în vedere noua înţelegere de la Liga III-a, săptămâna aceasta urmează să se achite deja prima tranşă din fondurile de la bugetul local alocate pentru acest retur de campionat. Deoarece Primăria nu este implicată în managementul clubului, Marcel Vela speră ca, în viitor, cât mai mulţi oameni de afaceri din Caransebeş şi sponsori de oriunde să se implice în fenomenul fotbalistic din zonă. „Dacă situaţia înregistrată la sfârşitul acestui campionat nu va fi cea scontată şi se vor mai înregistra din nou datorii, administraţia locală se va retrage de la Liga a III-a şi va susţine pentru campionatul viitor doar activitatea fotbalistică de juniori şi echipa de tineret de la Liga IV-a”, a mai spus edilul-şef, Marcel Vela.