FC Caransebeş se pregăteşte de start


Deşi iniţial, turul Campionatului 2013-2014 al Ligii a III-a era programat să înceapă vineri, 30 august, startul s-a amânat cu o săptămână, astfel că debutul eşalonului trei al fotbalului românesc va avea loc în 6 septembrie. Acest sezon ar fi trebuit să fie primul cu patru serii, dar, din cauza crizei financiare, cluburile au solicitat un campionat cu şase serii a câte 12 echipe. Primele şase echipe din fiecare serie se califică în Play-Off, de unde primele promovează în Liga a II-a. Ultimele şase clasate vor juca în Play-Out, de unde vor retrograda ultimele trei şi cea mai slab clasată de pe primul loc neretrogradabil.

FC Caransebeş va evolua în Seria a IV-a, alături de FCM Reşiţa 2012, FC Avrig, FC Hunedoara, Jiul Rovinari, Millenium Giarmata, Minerul Jilţ Mătăsari, Muncitorul Reşiţa, Mama Mia Becicherecu Mic, Pandurii II Tg. Jiu, Ştiinţa Turceni şi Vulturii Textila Lugoj.

În prima etapă, caransebeşenii vor juca vineri, 6 septembrie, în deplasare, la FC Hunedoara, în următoarea vor întâlni, pe teren propriu, pe Millenium Giarmata, pentru ca în cea de a treia rundă să se deplaseze la Pandurii II Tg. Jiu. (S. Rogoz)