Miercuri, 13 august, s-a disputat faza a treia a Cupei României la fotbal, în cadrul căreia FC Caransebeş a întâlnit în deplasare pe Pandurii II Lignitul Târgu Jiu.
Încă din startul partidei, gugulanii s-au aşezat bine în teren şi, profitând de câteva greşeli comise de defensiva „pandurilor”, au reuşit să-şi creeze, numai în primele 30 de minute, trei bune ocazii de a deschide scorul. Gazdele au replicat prin Mărgărit, care a scăpat singur pe partea stângă, însă şutul său, din poziţie excelentă, a trecut departe de poarta apărată de Rusu.
Cel care a deschis scorul a fost nimeni altul decât Lupu, un „pandur” împrumutat la FC Caransebeş, care, în minutul 38, a prins un şut de la 25 de metri, cu care l-a învins pe fostul său coechipier Negrilă.
Gazdele au încercat să revină, dar lovitura liberă executată de I. Constantin, de la 28 de metri, a trecut puţin pe lângă ţintă, pentru ca, în minutul 44, şutul lui Stegaru, de la 22 de metri, să şteargă bara transversală, după ce mingea a fost atinsă şi de portarul Rusu. În faza imediat următoare, caransebeşenii puteau să înscrie din nou, însă Negoescu nu a putut să fructifice centrarea perfectă venită de la Săulescu.
Negoescu şi-a reparat greşeala în minutul 51, atunci când a reluat în plasă, din interiorul careului, dintre fundaşii gazdelor, în urma unei faze confuze.
„Pandurii” puteau şi ei să marcheze în două rânduri, în minutul 54, prin Oiţă – lovitură de cap din 8 metri, şi Al. Dan, în minutul 80, al cărui şut a trecut pe lângă poarta lui Rusu. Caransebeşenii şi-au trecut în cont ultima ocazie a partidei, în minutul 81, atunci când mingea trimisă de Buşu nu a prins cadrul porţii gorjene.
FC Caransebeş: Rusu, Dicu, Goşa, Manea, Buşu, Precup, Săulescu, Negoescu, Artean, Lupu, Dârvaru; au mai jucat: Barbu, Poiană şi Centea. Antrenor: Sorin Bălu.
După această victorie din Cupa României, sâmbătă, 16 august, echipa gugulană a jucat încă un amical departe de casă, la Metalurgistul Cugir, o formaţie solidă, cu bune rezultate în Liga a III-a. Antrenorul Sorin Bălu a început partida cu jucătorii pe care i-a folosit mai puţin în celelalte întâlniri din această pauză competiţională, lucru care avea să se reflecte în scorul final.
Caransebeşenii au deschis scorul repede, prin Ologu, în minutul 12, pentru ca apoi pe fondul unor greşeli în apărare şi nesincronizări între fundaşii centrali, gazdele să puncteze de trei ori prin Cârstean – minutul 19, Goronea – minutul 29, şi tot Cârstean, în minutul 33. Scorul final a fost stabilit de Dârvaru, care, în minutul 74, a redus din hadicap pentru gugulani.
După minutul 60, tehnicianul caransebeşean a schimbat aproape întreaga garnitură, care a reuşit să întoarcă jocul, să aibă o posesie mai bună, pe acest fond apărând şi ocaziile, irosite însă de Buşu, Dârvaru, Negoescu şi Săulescu.
FC Caransebeş a început în formula: Bujor, Muscă, Dicu, Barbu, Centea, Ganea, Artean, Lupu, Militaru (fotbalist aflat în probe), Himcinschi, Ologu; după minutul 60, Sorin Bălu i-a mai introdus în teren pe: Coca, Manea, Goşa, Buşu, Precup, Săulescu, Dârvaru, Negoescu, Poiană.
Miercuri, 20 august, gugulanii au disputat returul partidei amicale cu Poli Timişoara, pe Stadionul Dan Păltinişanu. Întâlnirea a început la ora 20, jucându-se în nocturnă, aşadar după închiderea ediţiei ziarului nostru.
Sâmbătă, 23 august, FC Caransebeş va juca returul cu Metalurgistul Cugir, pe teren propriu, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş. Întâlnirea va avea loc de la ora 11, cu acest prilej având loc şi prezentarea oficială a lotului.
Calificată în faza de patra a Cupei României, echipa FC Caransebeş va juca în această competiţie împotriva formaţiei Minerul Motru. Meciul este programat în oraşul gorjean şi se va disputa marţi, 26 august, de la ora 17.30.
Sorin ROGOZ