Felician Pasere: „Nu m-au interesat banii, am vrut doar să-mi dovedesc nevinovăţia!”



O întâmplare mai puţin obişnuită şi oarecum amuzantă s-a petrecut în şedinţa de la sfârşitul lunii iunie a Consiliului Local Caransebeş. Atunci, consilierul USR Dragoş Curelea a pus în discuţie subiectul procesului pierdut de Primăria municipiului în faţa viceprimarului Felician Pasere, acesta fiind repus în drepturi de instanţă, respectiv de Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa pronunţată în data de 9 iunie, după ce, la începutul anului, fusese demis din funcţie prin votul consilierilor locali.
Dragoş Curelea a spus că a trebuit să afle din presă de deznodământul respectivului proces. „După cum ştiţi, în data de 20 ianuarie, domnul viceprimar a fost demis prin votul nostru, al consilierilor, la propunerea domnului primar, iar noi am votat într-un număr, zic eu, categoric, 16 la 3. Votul a fost secret, dar se ştie cine nu a votat. Dumneavoastră, domnule viceprimar, aţi câştigat în instanţă, şi vă felicit, înseamnă că noi, Consiliul Local, nu am avut dreptate. În acelaşi timp, Consiliul Local, şi aveam datoria morală, noi toţi, sau domnul primar, dacă credeam în dreptatea gestului nostru din luna ianuarie, trebuia să facem recurs la acea decizie. Din păcate, nu s-a întâmplat acest lucru, de altfel domnul primar a şi declarat că nu doreşte să facă recurs. Eu zic că trebuia ca, înainte de a face această declaraţie, să se consulte cu cei care au votat demiterea domnului viceprimar, şi abia apoi să luăm, împreună, o hotărâre, dacă facem recurs sau nu. Cum nu am făcut recurs, citesc ce am aflat din presă: «De asemenea, Consiliul Local Caransebeş este obligat să plătească reclamantului Felician Pasere suma de 3.350 de lei, cheltuieli de judecată». Acum, eu cred că domnul Pasere nu are pretenţii exagerate, sunt 3.350 de lei, dar aceşti bani trebuie plătiţi. Eu vin cu o propunere. Au fost 16 voturi, domnul primar este la fel de vinovat ca şi noi, şi la fel şi doamna Bratu (secretarul Primăriei – n.r.). Şi atunci, suma respectivă, de 3.350 de lei, nu e de datoria cetăţenilor din Caransebeş să o plătească, din bugetul local, şi propun ca, dacă domnul viceprimar, aşa cum spune, nu a cerut-o, dacă nu o plăteşte Consiliul Local şi nu poate fi reţinută din indemnizaţia noastră, sau din salariu în cazul domnului primar şi al doamnei Bratu, atunci, deci, aceşti 3.350 de lei, vă rog frumos, să-i împărţim la cei 18, îi punem pe masă şi facem un act caritabil, pentru că cineva trebuie să plătească pentru greşeală”, a spus Dragoş Curelea.
Viceprimarul Felician Pasere a declarat că nu are pretenţii ca acei bani să-i fie restituiţi, chiar dacă există o sentinţă în acest sens.
„Nu vreau să-i iau, fiindcă n-o să-i iau de la dumneavoastră, ci de la cetăţeni, şi nu doresc asta. Discuţii pe subiectul acesta au fost în oraş, şi vor mai fi şi în următorii ani, dar nu trebuie să plecăm urechea la ce se discută în oraş. Eu mi-am luat angajamentul că nu voi cere să mi se restituie acei bani. Punct. Eu am câştigat în trei instanţe, şi nici măcar banii pe primele două sentinţe nu i-am cerut. Dacă din februarie până în iunie nu am cerut, înseamnă că am avut un motiv bine întemeiat. Nu m-au interesat banii. Eu am vrut doar să-mi dovedesc nevinovăţia şi atât, problema nu m-a interesat financiar. Pe mine nici salariul nu mă interesează, sunt aici să fac treabă, atât”, a mai spus Felician Pasere.
Sonia BERGER