Felix Borcean: „Astăzi am jurat pentru Caransebeş!”


Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, ceremonia de constituire, conform legii, a noului Consiliu local al municipiului, ca urmare a alegerilor din data de 27 septembrie, precum şi depunerea jurământului de către primarul Felix Borcean, care, din acest moment, îşi poate exercita mandatul.
Şedinţa a fost condusă de prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, care le-a spus celor 13 consilieri prezenţi că, în trei zile, le va comunica Ordinul în urma căruia Felix Borcean va putea convoca Consiliul local pentru constituirea comisiilor de specialitate, alegerea viceprimarului şi intrarea, efectiv, în exerciţiu, a acestuia.
„Prin Încheierea din Camera de Consiliu Nr. 2119/2020, pronunţată în Dosarul 3572/2020, a fost admisă cererea formulată de Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 2 Caransebeş, fiind validaţi un număr de 13 consilieri, urmând ca restul de şase să fie validaţi ulterior. De asemenea, prin Încheierea 2074 din 15 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul 3571/208/2020, a fost admisă cererea Biroului Electoral de Circumscripţie Caransebeş, şi a fost validat Felix Borcean în funcţia de primar al municipiului Caransebeş”, a spus Cristian Gâfu.
Conform uzanţelor, prefectul a cedat conducerea lucrărilor şedinţei celui mai în vârstă consilier, Valentin Dascălu. Au depus apoi jurământul Sanda Bistrean, Florin Bogdea, Natalia Boncia, Marian Corduneanu, Codruţa Cristescu, Dragoş Curelea, Valentin Dascălu, Ilie Iova, Felician Pasere, Aurel Păsat, Andra Pleşa, Petru Schinteie, Vlad Ştefăroi şi, în final, primarul Felix Borcean.
„Am ţinut să fiu prezent la acest moment festiv pentru a vă asigura, domnule primar şi domnilor consilieri, că atât Instituţia Prefectului, cât şi prefectul judeţului Caraş-Severin vă vor sprijini, conform legii, în toată activitatea dumneavoastră pe durata mandatului pe care îl veţi exercita. Aveţi responsabilitatea unui al doilea mandat, domnule primar, şi sper ca din primul mandat să trageţi învăţăminte bune”, a mai spus Cristian Gâfu.
După ce l-a numit pe viceprimarul Marius Isac „partenerul său în cei patru ani care tocmai s-au încheiat astăzi”, Felix Borcean a ţinut să mulţumească încă de pe acum pentru ceea ce va urma.
„Să sperăm, aşa cum spunea şi domnul prefect, că va fi un altfel de mandat cel care debutează astăzi, şi însemnătatea jurământului pe care cu toţii l-am depus azi să fie cu totul şi cu totul regândită. Astăzi am jurat pentru Caransebeş, pentru caransebeşeni, şi nicidecum pentru un partid sau pentru un lider al vreunui partid. Acesta este mesajul pe care l-am transmis şi în mandatul trecut, şi poate că, începând de astăzi, vom gândi cu totul şi cu totul altfel munca şi activitatea noastră, atât a mea, ca primar, cât şi a dumneavoastră, în calitate de consilieri locali. Un cuvânt aparte îl am pentru Marius Isac, cel care mi-a fost partener timp de patru ani, căruia îi mulţumesc pentru activitate, pentru prietenie şi pentru toate lucrurile bune şi mai puţin bune pe care le-am făcut în aceşti patru ani. Vreau ca la sfârşitul celor patru ani care vor urma să pot să mulţumesc viitorului viceprimar, şi viitorul viceprimar să aibă o activitate cel puţin la fel de consistentă cum a avut-o Marius Isac. În ciuda tuturor luptelor, în ciuda tuturor asperităţilor, în ciuda tuturor divergenţelor, noi am reuşit să trecem peste, am surmontat toate vicisitudinile, şi putem, la sfârşitul celor aproape patru ani şi jumătate, să ne strângem mâinile şi cred eu că sfârşitul relaţiei noastre nu este aici”, a spus Felix Borcean.
Sonia BERGER