După suspendarea, pe durata Stării de urgență, a activităţii comerciale în incinta Pieței Gugulanilor, cu excepția magazinelor alimentare, farmaciilor, precum și a firmelor care desfășoară activități de servicii funerare, ca urmare a adoptării Hotărârii Nr. 7 din 22 martie a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Caransebeş, în faţa Primăriei a avut loc luni un protest al celor care îşi valorifică produsele în respectivul spaţiu comercial.
Ca urmare a acestei acţiuni, primarul municipiului, Felix Borcean, care este şi preşedintele acestui comitet, a postat pe Facebook următorul mesaj: „Mă văd nevoit să fac unele precizări privind situația de astăzi, creată în fața Primăriei municipiului Caransebeș, de unii cetățeni, producători și/sau așa-ziși producători, comercianți în Piața Gugulanilor, veniți să protesteze «spontan» împotriva unei măsuri luate ieri de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență.
Suspendarea activității comerțului la tarabele din piață a fost o măsură luată cu cvasiunanimitate de voturi pentru, existând doar un vot împotrivă și o abținere, din cca. 35 de persoane, și a fost dezbătută aproape o oră, cu argumente pro și contra.
Consider și considerăm că este o măsură absolut pertinentă și necesară în actualul context al Stării de urgență pe care, cu toții, o traversăm.
Evident că e nemulțumitoare pentru comercianți, dar pentru noi, în momentul de față, primează SIGURANȚA ȘI SĂNĂTATEA CETĂȚENILOR, A CARANSEBEȘENILOR, piața fiind o zonă foarte circulată și aglomerată.
Orice alte argumente, de orice altă natură, pălesc în fața ASIGURĂRII SIGURANȚEI ȘI PROTECȚIEI CETĂȚENILOR, INCLUSIV A COMERCIANȚILOR/ PRODUCĂTORILOR.
Cu riscul de a părea o măsură nepopulară pentru unii, mai mult decât orice, ne dorim, cel puțin pentru municipiul nostru, un impact cât mai redus al acestei epidemii transformate în pandemie”.
Mădălina DOMAN
Pingback: Felix Borcean: "Suspendarea activităţii la piaţă a fost o măsură absolut pertinentă și necesară" | Caransebeș