Am văzut zilele acestea în mediul on-line circulând o imagine însoțită de cuvintele „Fericirea nu depinde de ce ai, ci de atitudinea pe care o ai“. Imaginea înfățișa în partea de sus o copilă ce se bucura de o floare ivită în drumul ei, iar în partea de jos, o altă copilă răvășită, într-o grădină plină cu flori. De jur împrejurul ei era plin de flori, iar ea nu știa să se bucure de ele, pur și simplu a rupt florile din fața ei ca pe o piedică și s-a afundat în deznădejde.
Lucrul acesta se întâmplă zilnic în jurul nostru. E suficient să arunci o privire pe imaginile postate pe rețelele de socializare. Există oameni ce merg în cele mai luxoase concedii, în locuri la care unii nici nu se gândesc să viseze, afișează o grimasă a satisfacției cu mesajul subînţeles „Uite, am fost și aici, vecine!“, după care nu știu să prețuiască ceea ce au, devin mofturoși, nimic nu le place, au impresia că mereu li se cuvine mai mult. Poate unii se întreabă de unde știu lucrul acesta? E foarte simplu, de la evaluările ce le lasă pe site-urile hotelurilor, ale agențiilor de turism, ba, mai mult, am văzut asta cu ochii mei.
De curând, am simțit nevoia să mai alung stresul zilnic și să evadez într-o stațiune de munte. Nu o să-i dau numele, nici numele hotelului unde am fost cazată, pentru că nu scriu acest material spre a face reclamă unui loc sau unei locații, ci pentru a arăta că în orice moment poți să te bucuri de floarea ivită în drumul tău. Afară nu era tocmai vremea de plimbări, fiindcă gerul tăia, însă am trecut peste cuțitele lui și m-am bucurat de natura ce îmi zâmbea din toate colțurile, așteptând să-i cunosc infinitele ei forme. Locația unde m-am cazat era drăguță, caldă, primitoare, cu piscină în care te bucurai de binefacerile apei termale. În același timp cu mine, niște cunoștințe s-au cazat la cel mai luxos hotel din stațiune, unde se practica un preț dublu față de hotelul unde am fost cazată eu. Au refuzat să se plimbe în mijlocul naturii dând vina pe ger. Nu s-au bucurat prea mult nici de condițiile oferite, căci mereu se întâmpla să-i nemulțumească ceva: fie s-au terminat fructele la cină și nu au fost aduse altele în timp util, fie apa în bazinele SPA-ului nu era prea caldă sau alteori era prea fierbinte, pur și simplu aveau doar așteptări.
Am văzut și în hotelul unde am fost cazată eu oameni cu fețe lungi, nemulțumite, posomorâte ca gerul de afară. I-am privit și am zâmbit în sinea mea, spunându-mi că nu-i înțeleg. Eu am plecat de acasă și am ales acel loc de evadare ca să mă bucur de fiecare moment. Nimic nu mi-ar putea smulge momentele zâmbetelor acelei evadări. Ar fi culmea să mă împiedic în șervețelul ce nu a fost împăturit cine știe în ce mod sofisticat. Oricine greșește, prin urmare poate a împachetat cineva greșit acel șervețel, dar nu poți să faci decât să zâmbești ca și cum ai fi descoperit o glumă bună și să pășești în continuare spre alte flori și lucruri frumoase, să găsești în fiecare moment o rază de lumină și să știi să te bucuri de ea.
Chiar am fost întrebată de cineva cum pot să fiu atât de încântată de orice izvoraș ce și-a găsit un drum pe o stâncă. Uite că pot, da, pot să mă bucur de orice izvoraș ce și-a găsit un drum pe o stâncă, fiindcă până a-și croi acel drum a parcurs o întreagă istorie. Bucurându-te la vederea lui e ca și cum ai pătrunde pe drumul necunoscut al istoriei nescrise a evoluției unui fir de viață ivit în fața ta.
Și, da, mult adevăr ascunde expresia „Fericirea nu depinde de ce ai, ci de atitudinea pe care o ai“. Poți să te bucuri de viață în lumina căsuței tale sau poți să fii mereu înnorat, înconjurat de luxul unui palat. Totul depinde de atitudine. Dacă simți cum se trăiește ești fericit, dacă te împiedici și ești mereu iscoditor, trece fericirea pe lângă tine și tu nu i-ai văzut chipul. „A trecut fericirea pe lângă mine, şi nu i-am pus mâna în piept?“, mărturisește medicul Emil Condrescu, unul din personajele romanului „Adela“, al scriitorului Garabet Ibrăileanu…
Ana-Cristina POPESCU