26 iunie: 1968 – S-a născut Paolo Maldini, fotbalist italian, care a jucat pentru AC Milan pe parcursul întregii sale cariere; 1974 – Prima utilizare comercială a codurilor de bare într-un supermarket american; Ziua Drapelului Naţional (din 1998).
27 iunie: 1921 – S-a născut Temistocle Popa, compozitor şi textier; 1948 – S-a născut Ion Cărmăzan, regizor, scenarist şi scriitor; 1954 – Prima centrală nucleară a fost inaugurată la Obninsk, în apropiere de Moscova.
28 iunie: 1712 – S-a născut Jean-Jacques Rousseau, filosof şi scriitor francez de origine elveţiană (d. 1778); 1912 – S-a născut Sergiu Celibidache, dirijor român stabilit în Franţa, Membru de onoare al Academiei Române (d. 1996); 1916 – A decedat Ştefan Luchian, pictor (n. 1868).
29 iunie: 1819 – S-a născut Nicolae Bălcescu, istoric, scriitor şi revoluţionar paşoptist (d. 1852); 1866 – Parlamentul României adoptă prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate a acelor timpuri; Se sărbătoresc Sf. Apostoli Petru şi Pavel.
30 iunie: 1936 – Se publică romanul „Pe aripile vântului”, al scriitoareiamericaneMargaret Mitchell; 1966 – S-a născut Mike Tyson, boxer american, cel mai tânăr câştigător al mai multor titluri la categoria grea; Ziua Învăţătorului.
1 iulie: 1961 – S-a născut Diana, Prinţesă de Wales, prima soţie a Prinţului Charles, moştenitorul tronului Regatului Unit (d. 1997); 1974 – A decedat Juan Perón, politician, ales de două ori preşedinte al Argentinei (n. 1895); 2005 – Intră în circulaţie Leul nou (RON).
2 iulie: 1891 – A încetat din viaţă Mihail Kogălniceanu, politician, gazetar şi scriitor (n. 1817); 1926 – S-a născut Octavian Paler, scriitor şi publicist (d. 2007); 1961 – A murit Ernest Hemingway, scriitor american, laureat al Premiului Nobel (n. 1899).