După anul 1526, întreg teritoriul Banatului a căzut sub stăpânire otomană, exceptând zona Caransebeşului şi Lugojului, unde Calvinismul îşi făcuse teren prielnic încă din secolul al XVI-lea. Cele două oraşe bănăţene exercitau o influenţă puternică chiar şi asupra zonelor învecinate, ale Hunedoarei şi Haţegului.
Pentru literatura română, Calvinismul a avut o importanţă deosebită, deoarece primele manifestări literare româneşti s-au produs tocmai datorită propagandei calvine. Şi cum centrul calvinismului se găsea în această parte a Banatului, tot aici avea să se formeze şi leagănul literaturii române. Putem chiar afirma că cea dintâi scânteie de literatură românească a pornit şi de aici, din Banat.
Se ştie doar că în lăcaşurile de rugăciune ridicate de calvini la Caransebeş şi Lugoj, la mijlocul secolului al XVII-lea, se cântau versuri româneşti care nu erau altceva decât psalmii traduşi în româneşte de către cei dintâi calvini-români din Banat. Iată de ce în istoria literaturii noastre a rămas ca un document de mare valoare colecţia de versuri româneşti adunate de tatăl lui Mihail Halici.
Din punct de vedere al istoriei românilor bănăţeni, această epocă calvinistă are o însemnătate deosebită, deoarece în acea vreme au trăit o serie de scriitori bănăţeni de religie calvină, care au adus contribuţii preţioase la literatura noastră. Între aceştia, cei mai cunoscuţi erau Ştefan Herce, predicator din Caransebeş, şi Moise Peştişel, predicator din Lugoj, apoi Ştefan Fogaraşi, preot calvin român din Lugoj, precum şi Mihail Halici tatăl şi Mihail Halici fiul. Prin aceşti scriitori calvini a luat şi Banatul parte la cele dintâi manifestări ale literaturii române.
Ştefan Herce şi Moise Peştişel sunt autorii faimoasei Biblii de la Orăştie, cunoscută sub denumirea de „Palia” şi tipărită la Orăştie, în anul 1582. A fost tradusă sub „superintendenţa” Mitropolitului calvin Mihail Tordaşi. Între colaboratorii traducători ai acestei lucrări găsim şi numele dascălului Efrem Zăcan din Sebeş, precum şi al protopopului Achirie din Hunedoara.
Ştefan Herce şi Moise Peştişel au întocmit vechea scriptură având la bază Biblia ungurească tipărită în 1551 la tipografia lui Gaşpar Heltai din Cluj şi comparând textul ei cu traducerea latină a Sfintei Scripturi a Sf. Ieronim, „Vulgata”.
Ştefan Fogaraşi era în bune relaţii cu Akos Barcsay, Banul Caransebeşului şi Lugojului. Acesta l-a ajutat pe Ştefan Fogaraşi să facă traduceri româneşti după cărţile calvine. Astfel, în anul 1648, Fogaraşi traduce din latineşte un Catechism calvinesc pe care-l dedică lui Barcsay.
Dintre scriitorii români bănăţeni din timpul calvinismului, cei mai însemnaţi sunt Mihail Halici tatăl şi fiul.
Mihail Halici tatăl era descendentul unei nobile familii româneşti din Caransebeş, care a trecut la calvinism prin înrudirea cu diferite familii maghiare. Pe lângă toată această maghiarizare, membrii familiei Halici cultivau şi continuau să vorbească limba română.
Mihail Halici tatăl era „Jurat” în Senatul din Caransebeş. Despre Mihail Halici fiul ne-au rămas multe date biografice şi chiar lucrări literare. El s-a născut la Caransebeş în ziua de 9 octombrie 1643. Primele studii le-a făcut la Caransebeş, iar cele secundare la Gimnaziul reformat din Sibiu, apoi la cel academic reformat din Aiud. În 1665 s-a înscris la Universitatea din Nürnberg. Revenind acasă, îndeplineşte funcţia de rector al Şcolii reformate din Orăştie. Nu cunoaştem cu exactitate sfârşitul vieţii sale. Sextil Puşcariu susţine că Mihail Halici fiul a decedat în 1712.
Cea mai însemnată lucrare a lui Mihail Halici fiul este „Vocabularul românesc-latinesc”. Această lucrare are pentru istoria limbii noastre, dar mai ales pentru cunoaşterea dialectului bănăţean din vremea aceea, o importanţă deosebită.
Sextil Puşcariu spune că „Însemnătatea acestei lucrări nu stă numai în bogăţia materialului lexical cu colorit regional – peste 5.000 de cuvinte –, ci mai ales în faptul că pentru întâia oară se pune alături, într-o lucrare lexico-grafică, limba română cu cea latină, din care s-a născut”.
Tot după acest vocabular al lui Halici s-a compus pe la finele secolului al XVII-lea şi dicţionarul folosit de Generalul Marsigli, renumitul geograf italian, care a vizitat Banatul.
Aceşti scriitori români din Banat, care, deşi s-au înstrăinat de clasa de jos a românilor prin forţa împrejurărilor impuse de situaţia lor nobilă şi prin noua lor credinţă calvină, au fost totuşi singurii cultivatori literari ai limbii române din acea vreme. Lucrările lor nu înseamnă numai începutul istoriei literaturii noastre bănăţene, ci şi primele manifestări literare mai importante ale neamului românesc, în general.
Doinel PUIU-MĂRGINEANU