Sărbătoarea Floriilor este legată de fenomenul cosmic al primăverii, de culturile arhaice care au înălţat altare, datini şi cântece frumoasei zeiţe romane Flora, care îmbrăca natura în mantia plină de culori sclipind în razele de aur ale soarelui. Zefirul a făcut-o să dea naştere primăverii cu toată tinereţea şi mireasma florilor. Serbările organizate în cinstea ei se numeau Floralii.
Adorată de strămoşii latini sub numele FLORA, odrăslită din tulpina marelui zeu al rodniciei Saturn, căsătorită cu Zefirul numit de latini FAVONIUS, ea personifica în aria mitului puterea efervescentă a primăverii, care deschide mugurii florilor, chemând la viaţă toată natura.
În acest cadru mitologic se sărbătoreau riturile ei, „FLORALIILE”, care aduceau bucuria şi optimismul reînvierii naturii. Flora devine oarecum o zeiţă universală, ecumenică, ariile cultului său extinzându-se şi la alte popoare, unde existau agricultori şi păstori legaţi prin muncă de glie.
Egiptenii, de pildă, asimilau cultul înfloririi zeiţei ISIS – principiul rodniciei vegetaţiei, zeiţa care locuieşte în potirul lotusului, soţia zeului solar OSIRIS. Acelaşi epitet mitic îl purta la indieni zeiţa LAKSHIMI, soţia lui VISHNU, personificarea activităţii solare în Cosmos.
Un frumos mit al Zeiţei Florilor îl aflăm în mitologia popoarelor indo-germanice. Este zeiţa care deschide natura prin înflorire numită NANNA, fiică a mugurului NEP.
Traco-dacii se pare că au adorat ca protectoare a vegetaţiei pe BENDIS, zeiţa magiciană a înfloririi, având ca simbol Luna, astrul care reglementează ciclurile anotimpurilor.
Spaţiul nu ne permite o exegeză minuţioasă a acestor fascinante creaţii poetice, nucleul unităţii miturilor Zeiţei Florilor lăsându-se desluşit în relaţia bio-cosmică existentă între marele astru dătător de viaţă – SOARELE şi apariţia florilor născute din mugurii primăverii.
Observăm în conspectările acestor mituri străvechi o interesantă filosofie a naturii, o importantă încercare de gândire prin care strămoşii noştri legaţi de vatră şi de glie au intuit cu mii de ani înainte de noi sincronizarea perfectă a elementelor biofizice din sânul matern al naturii însufleţite de marele spirit universal, coordonatorul mecanismelor cosmice.
Când au primit creştinismul, strămoşii noştri daco-romani au introdus printr-o înţeleaptă asimilare rituală mireasa primăverii, FLORA, în templul religiei noastre, legată şi aici metaforic de SOARELE lui aprilie.
Sărbătoarea ne oferă în fiecare an la Florii ramurile şi stâlpările înmugurite cu care primim pe Iisus Mântuitorul, care, mergând spre patima Sa, ne aduce bucuria şi lumina ÎNVIERII.
Şi ce floare mai frumoasă am putea aşterne în drumul lui Iisus decât aceea a unei inimi sincere şi curate, deschisă permanent spre lumină, spre viaţă şi spre tot ce este frumos în această lume…
Pr. Doinel Puiu MĂRGINEANU
