Floriile, la Catedrala Episcopală


Praznicul Floriilor a adunat la Catedrala Episcopală ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Caransebeş un număr impresionant de credincioşi care au luat parte la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La momentul potrivit, un număr mare de credincioşi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, împlinind astfel misiunea creştinilor de a se împărtăşi cu Hristos. În încheiere, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat credincioşilor sensul biblic, istoric, dar şi duhovnicesc al praznicului Floriilor, păstrat de Biserica noastră şi sub denumirea de praznicul ,,Duminica Stâlpărilor”. Intrarea Mântuitorului în Ierusalim a coincis cu începutul calvarului patimilor lui Iisus Hristos. Şi atunci, la fel ca şi în aceste zile, oamenii au fost schimbători, trecând de la entuziasmul primirii ,,Împăratului lui Israel” la îmbrăţişarea uimitoarei trădări a ucenicului Iuda Iscarioteanul. Tot în acest scop, Biserica a rânduit ca la Sfânta Liturghie să se citească pasajul Evangheliei în care Iuda anticipează evenimentul care a schimbat cursul istoriei omenirii, şi anume gestul trădării.

Potrivit tradiţiei, credincioşii prezenţi în Duminica Floriilor la oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” au primit ramuri de salcie şi au fost invitaţi să participe în aceste zile la slujbele ce poartă denumirea de ,,Denii”. (L. Dinu)