Transgaz a publicat în sistemul electronic de licitație publică contractul pentru construcția conductei de transport a gazelor naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa
Prin această inițiativă a senatorului Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, gazul va fi adus în casele oamenilor din Caraș-Severin.
„Împreună cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, liderul liberal Marcel Vela a adus o promisiune la împlinire. Conducta va trece prin judeţele Mehedinţi şi Caraş-Severin. Vor fi racordate municipiile Caransebeş şi Orşova, plus localităţile Băile Herculane, Topleţ, Mehadia, Cornea, Domaşnea, Căzăneşti, Teregova, Armeniş, Slatina-Timiş, Bucoşniţa, Buchin, Turnu Ruieni, Obreja, Prunişor, Husnicioara, Căzăneşti, Siseşti, Ilovăţ, Bâlvăneşti, Godeanu, Balta, Podeni, Cireşu şi Iloviţa.
O nouă promisiune îndeplinită – autorizaţia de construire a conductei de transport gaze naturale pe direcţia Prunişor – Orşova – Băile Herculane – Jupa, inclusiv alimentarea cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică, ce va fi realizată de Transgaz. Există şi finanţare pentru asta, inclusiv din Fondul pentru Modernizare.
Prin realizarea acestei conducte se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a localităţilor din zona de interes a obiectivului, respectiv un număr de aproximativ 15.500 de consumatori casnici, 94 de instituţii publice (şcoli, primării, dispensare. cămine culturale, cabinete medicale etc.) şi aproximativ 113 agenţi economici în judeţul Mehedinţi, precum şi aproximativ 12.000 de consumatori casnici, 136 de instituţii publice (şcoli, primării, dispensare. cămine culturale, cabinete medicale etc.) şi aproximativ 231 de agenţi economici în judeţul Caraş-Severin.
Este important faptul că din acestă magistrală se vor putea conecta în viitor Valea Almăjului și apoi zonele Oraviţa și Moldova Nouă.
Contractul pentru construirea conductei de 180 km, care presupune și alimentarea cu energie electrică, protecție catodică și fibră opică, este împărțit în patru loturi, iar valoarea totală estimată de Transgaz pentru acest proiect se ridică la 451 de milioane de lei.
Proiectul acestei conducte a fost declarat de importanță națională de Guvernul României în anul 2022, iar autorizația de construcție a fost eliberată în august anul trecut”, se arată în comunicatul de presă al PNL Caraş-Severin. (B. Meteş)