Eu, Paraschiva Gruia, femeie simplă, dar cu credință în Dumnezeu, mamă a copiilor dispăruți pe munte, îndrăznesc să așez dreptul la replică, referitor la articolul apărut în numărul 570, aferent săptămânii 18-24 iunie 2020, pentru că, deși au trecut mai bine de 10 ani, Ionuț nu e mort decât pe jumătate – jumătate trăiește prin sufletul meu și așa va fi până ne vom reîntâlni în cer…
Așadar, nora mea Adriana și domnul George Panescu nu au mers pe jos din Borlova, ci au fost duși cu mașina de către unchiul lui Ionuț, Martin Gruia, până la telescaun. Acolo erau alte două mașini, în prima s-a urcat domnul George Panescu, iar Adriana, împreună cu părinții unui coleg de-al lui Ionuț, de la Cuntu, au urcat în cea de-a doua mașină care, din păcate, nu a putut porni decât după o oră. Într-un final, au ajuns cu aceasta până la Șaua Jigoriei. De aici, Adriana a plecat mai repede, neașteptându-i pe părinții colegului de la Cuntu, deoarece ea avea bagaj mai ușor – câteva pâini și niște haine personale –, pentru că Ionuț și verișorul lui luaseră proviziile importante marți, în 15 decembrie, când au urcat la Stația meteo. Deci, bagajul greu despre care s-a scris era al celorlalte persoane, care intenționau să petreacă Sărbătorile la Cuntu, cu copilul lor. La un moment dat, a trecut pe lângă ea cu sania cu motor domnul doctor Luca, întâlnindu-l ulterior și pe domnul George Panescu, pe care l-a luat cu sania până la cabana de pe Cuntu. I-a confirmat că a văzut-o pe fată singură, urcând. Deci, drumul pe jos al Adrianei nu a început din Borlova și nu a durat 6 ore, iar bagajul nu a fost atât de greu ca să fie nevoie ca Ionuț, fiul meu, să lase o parte din el la Cuntu, înainte de a porni cu nora mea spre Țarcu.
Ionuț a ajuns la Cuntu, găsindu-l doar pe domnul George Panescu și întrebându-l, firesc, de Adriana, știind că plecaseră împreună. Când s-au reunit, băiatul meu i-a propus fără succes soției să înnopteze acolo, dar au hotărât în cele din urmă să plece la Țarcu, el fiind presat și de faptul că verișorul lui era proaspăt angajat la Stația meteo și era stresat de ideea de a rămâne singur peste noapte.
Eu, ca mamă, sunt subiectivă în ceea ce îl privește pe fiul meu, dar, cunoscându-l, mă îndoiesc că ar fi putut săvârși atâtea „imprudențe”, fiind în joc nu numai viața lui, ci și cea a soției sale… Durerea mea e că nu a ascultat sfatul montaniardului Florin Petrescu, care i-a întâlnit la Cota 1770, în locul numit „La intersecție”, de a se întoarce la Cuntu. Ionuț voia să raporteze informațiile meteo în timp util.
Liniștea mea provine de la cei care le păstrează o amintire luminoasă. Gândurile bune, încurajările pe care mi le adresează constant, ca și lespezile așezate în piramidă lângă crucile lor din înălțimi sunt o dovadă în acest sens. Totuși, sufletul meu simte parcă greutatea acestor lespezi, căci ei sunt duși pentru totdeauna, dar mă alină gândul că, în ochii celor care i-au iubit cu adevărat, nu poartă nicio vină…
N.R. Joi, 10 iulie, Ionuţ Gruia ar fi împlinit 44 de ani…