Fraţii francezilor de la Sacu şi Constantin Daicoviciu



În perioada 15-24 iulie, o delegație a comunelor Sacu și Constantin Daicoviciu, din care au făcut parte primarii Nicolae Daminescu și Daniel Boambeș, profesori, tineri, în total 29 de persoane, a efectuat o vizită în Franța, unde a sărbătorit 33 de ani de parteneriat cu comunitățile înfrățite din regiunea Bresse.
În toată această perioadă au avut loc întâlniri cu oficialitățile comunelor Montrevel-en-Bresse și St. Trivier de Courtes din Franţa, cu care cele două localităţi cărăşene sunt înfrăţite, au fost vizitate repere culturale, turistice şi economice locale, și a avut loc un spectacol organizat de tinerii implicați în proiect, spectacol realizat în limba franceză, adaptare după o poveste a scriitorului Ion Creangă.
Totul a fost posibil cu sprijinul asociației Coopération de Solidarité Internationale, asociație ce a a avut un bun colaborator în ţara noastră, pe Petru Băloni, profesor care, în cadrul Proiectului Hexagon, i-a îndrumat pe tinerii români în lecții de cultură și cursuri de limbă franceză.
Viorel SPAIUC