Anotimpul primăverii, cu revărsările sale de splendori ale naturii în plină înviere şi renaştere, a impresionat profund în toate timpurile şi locurile sufletul omenesc.
Sesizăm extazul acestui suflet în faţa frumuseţilor oferite de alternanţele bio-cosmice, mai ales în perioada copilăriei.
Nu vom înţelege însă pe deplin semnificaţia marii sărbători, dacă vom considera timpul pascal doar ca timp în care noi să ne reafirmăm credinţa în Înviere. Faptul istoric al Învierii este cheia de boltă pentru întreaga structură a credinţei creştine. Este sărbătoarea omului prin excelenţă.
Sărbătoarea Pascală nu este o zi asemănătoare unei sărbători de eliberare naţională, deşi este cu adevărat sărbătoarea libertăţii creştine; ea nu numai că ne-a eliberat, ci măreşte libertatea însăşi, prin reînnoirea acestui eveniment. De altfel, noi nu sărbătorim numai la Paşti evenimentul pascal, ci în fiecare zi a anului, la Sf. Liturghie, care este evenimentul însuşi.
Înţelepciunea divină a rânduit să ne naştem şi să ne formăm ca popor român creştin statornic în acest „spaţiu mioritic”, în freamătul codrilor şi murmurul izvoarelor. Sufletul ne rămâne acolo unde am văzut lumina zilei şi am rostit întâia oară numele celei ce ne-a dat viaţă, pentru că se încrustează în noi dorul de mamă, de plai, de omenie, iar anii copilăriei îi purtăm cu noi oriunde ne-am afla.
Adesea, gândul îmi poposeşte cu bucurie în localitatea ascunsă între dealurile pădureneşti, atârnată de cerul copilăriei, cer atât de frumos, mai ales în ziua Învierii, în ceasul tainic al miezului de noapte.
Înainte de a ajunge la „locul ce are menirea de a conserva cerul revelat”, cum spunea Lucian Blaga, creştinii se opresc la cimitir şi aprind lumânări pe mormintele celor dragi. Cimitirul se transformă astfel într-o minunată speranţă, având crezul că cei trecuţi în lumea de dincolo au trecut din moarte la viaţă. Anvergura viziunii spaţiale pregăteşte inimii credincioase cadrul în care aceasta va gusta evenimentul „dăruirii vieţii celor aflaţi în morminte”, în toată amploarea ontologică pe care acest fapt îl presupune. Aici, deasupra mormintelor, se exprimă, pe lângă mărturisirea de credinţă fundamentală, şi o scumpă nădejde: Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!
Cuvântul „PAŞTI” înseamnă trecere. Pentru Apostoli, ziua Învierii a fost o trecere, de la o mare durere la o mare bucurie; era ceva solemn.
În jurul numelui lui Iisus Hristos se roteşte şi istoria poporului român născut creştin, nefiind popor înainte de primirea lui Hristos în viaţa lui.
Cele mai de seamă personalităţi ale trecutului nostru au primit energia lucrătoare şi frumuseţea spirituală din Evanghelia Învierii lui Hristos. El venea din afară de timpuri, dar în cuprinsul timpului. Şi-a avut trecutul, prezentul şi viitorul vieţii Sale pe care, atunci când le-a sfârşit, le-a revărsat iarăşi în oceanul eternităţii Sale fără început şi fără sfârşit al divinităţii însăşi.
Şi aşa, prin această teofanie, ne-a oferit şi nouă, oamenilor, o părtăşie la eternitatea vieţii, ca Unul ce din veşnicie a creat timpul şi timpului i-a dăruit eternitatea.
Paştile înseamnă deci Învierea lui Hristos în noi, în sufletele noastre, în societatea noastră.
Lumina acestei sărbători pascale să fie pentru toţi izvor de viaţă înnoită, de bunătate şi armonie, pace şi înfrăţire!
Pr. Doinel Puiu MĂRGINEANU