De la sfârşitul secolului al XVIII-lea, studenţimea de pretutindeni a adoptat ca imn al înfrăţirii internaţionale cântecul „Gaudeamus Igitur”. Evocând bucuria vieţii, imnul revărsa – pe lângă o reţinută măreţie şi o sobrietate academică – un cert optimism.

Compozitorul melodiei a rămas până acum anonim. Se pare că este vorba de împrumutul unui cântec medieval de origine germană, publicat pentru prima oară în 1788. Versurile celor şapte strofe provin din mai multe surse literare. Uneori, pe lângă textul latin, a circulat şi altul german, ajungându-se la un text mixt (latin-german) plin de vulgarităţi (secolul al XVIII-lea). Strofa I a fost descoperită într-un manuscris din 1582, în timp ce următoarele două reproduc versurile unui psalm, identificat documentar în 1267.

Actuala formă a textului imnului „Gaudeamus Igitur” s-a realizat în 1781, de către literatul german C.W. Kindleben. Expulzat din Halle pentru conţinutul revoluţionar al cântecelor sale studenţeşti, C.W. Kindleben a murit în 1785, surghiunit la Dresda.

În România, imnul studenţilor a fost publicat de către Ciprian Porumbescu, în „Colecţiune de cântece socialiste pentru studenţi români”, Viena, 1880. El circula – se pare – ceva mai înainte, fiindcă studenţii noştri aflaţi la studii în străinătate, în primul rând cei înscrişi în Societatea „România jună” din Viena, l-au preluat şi l-au adus în patrie.

Răspândit prin foi volante, „Gaudeamus Igitur” a cunoscut în 1966 un îngrijit aranjament coral pentru trei voci egale din partea compozitorului Ion Chirescu, forma sub care s-a tipărit de către Editura Muzicală. La sfârşitul textului original s-au adăugat încă două strofe, concepute de acad. prof. Constantin Daicoviciu, noile versuri exprimând idealurile studenţimii noastre de azi.

Pr. Doinel-Puiu MĂRGINEANU