Născut la 16 decembrie 1860, la Caransebeş, când Transilvania şi Banatul se mai găseau încă în componenţa Statului habsburgic, Ioan Dragalina a fost primul general român al cărui nume a fost recut în panteonul eroilor neamului nostru, primul brav general care a căzut la datorie, luptând pentru apărarea gliei străbune.

Având, încă din copilărie, înclinaţii deosebite pentru meseria armelor, în anul 1876 a intrat la Şcoala de cadeţi din Timişoara, iar după absolvirea acesteia, în anul 1880, a fost repartizat la Regimentul 43 Infanterie din Caransebeş. Trei ani mai târziu, în 1883, a fost avansat la gradul de sublocotenent. Pe baza rezultatelor obţinute, tot în acelaşi an, a fost trimis să urmeze cursurile Academiei de Război din Viena şi, în paralel, şi Şcoala de Ingineri Geodezi. Concomitent cu absolvirea Academiei, a obţinut şi diploma de inginer geodez, după care a fost încadrat la Batalionul de cadre al Regimentului 43 Infanterie din Caransebeş. Intrând în cercul ofiţerilor români, în rândurile căruia se găseau numeroşi adepţi ai luptei pentru unitate naţională, în mintea sublocotenentului Ioan Dragalina s-a conturat tot mai precis hotărârea de a demisiona din Armata Austro-Ungară, pentru a trece peste Carpaţi, aşa cum făcuseră numeroşi patrioţi români bănăţeni, cu scopul de a-şi oferi serviciile Armatei Române, poporului al cărui fiu credincios se considera. Ideile, sentimentele şi hotărârea ofiţerului au fost pe deplin împărtăşite de soţia sa, Elena, descendentă dintr-o familie de intelectuali români din Caransebeş. La 1 decembrie 1887, sublocotenentul Ioan Dragalina a obţinut aprobarea demisiei sale din Armată şi, în aceeaşi zi, a trecut cu soţia sa frontiera, îndreptându-se spre Turnu Severin şi apoi spre Bucureşti. La 10 decembrie 1887, când împlinea vârsta de 27 de ani, lui Ioan Dragalina i s-a aprobat încadrarea în Armata Română. Acordându-i-se gradul de sublocotenent şi vechimea din anul 1880, a fost repartizat la Regimentul 21 Infanterie, care-şi avea reşedinţa la Bucureşti. Muncind cu toată dragostea şi pasiunea pe care le poate da convingerea că numai în felul acesta îşi va servi cel mai bine patria, ofiţerul s-a remarcat, în foarte scurt timp, prin cunoştinţele, prin conştiinciozitatea sa, prin disciplina şi caracterul său. După numai un an, a fost avansat locotenent şi, în februarie 1888, a fost mutat la Regimentul 2 Infanterie, care-şi avea garnizoana iniţial la Bucureşti, apoi la Craiova. Datorită firii sale calme şi cumpătate, modestiei, cinstei şi sincerităţii sale, ofiţerul s-a bucurat de la început de stima superiorilor şi subordonaţilor. ,,Ofiţer foarte conştiincios în îndeplinirea îndatoririlor sale – scria comandantul regimentului său –, lucrează cu inteligenţă, foarte folositor corpului. Timp de trei luni a fost detaşat pe lângă Serviciul de stat-major al diviziei, unde a fost întrebuinţat la redactarea planurilor şi lucrărilor de manevră, însărcinare de care s-a achitat cu multă pricepere, fiind familiarizat cu asemenea lucrări speciale. Conduită şi ţinută foarte bună. Cunoaşte foarte bine regulamentele şi le aplică cu discernământ. În rezumat, foarte bun ofiţer, care, pentru calităţile sale, deşi nou în grad, merită a înainta la alegere”. Cu astfel de calificative l-au notat şi comandanţii Regimentelor 2 Infanterie Craiova, 19 Infanterie din Caracal, 7 Dorobanţi din Vaslui, Batalionului 9 Vânători din Cernavodă, unde a îndeplinit succesiv funcţiile de comandant de companie şi de batalion. A fost avansat, la 10 mai 1893, la gradul de căpitan, iar la 10 mai 1899, la cel de maior. Despre erudiţia şi cunoştinţele maiorului Ioan Dragalina, Constantin Prezan, care în anul 1900 îndeplinea funcţia de comandant al Regimentului 7 Dorobanţi din Vaslui, unde Ioan Dragalina era comandant de batalion, spunea: ,,El a fost acela care m-a învăţat de la A la Z tactica şi strategia şi, astfel, tot ce am ştiut şi aplicat în cursul războiului, în calitate de Comandant de Armată şi apoi ca Şef al Marelui Cartier General, se datorează învăţăturii primite de la el. A fost un mare profesor, un adevărat savant în felul cum a ştiut să predea cursul, mai ales în minunata artă a tacticii”. În calitate de comandant la diferite eşaloane, a vegheat continuu ca ostaşii din unitatea sa să fie bine îngrijiţi, să-şi primească toate drepturile, să nu fie umiliţi şi brutalizaţi, să întroneze în unitate o disciplină bazată pe convingere. ,,Disciplina militară – spunea maiorul Ioan Dragalina – trebuie alcătuită pe convingere, ţinând cont de executarea ordinelor, de puterile omeneşti. Omul soldat sau ofiţer judecă chiar când se află în front sub comandă”. Duşman al practicilor instaurate în Armată în acea perioadă, el considera inumane pedepsele corporale şi pleda pentru prevenirea abaterilor. Ioan Dragalina avea o astfel de putere de convingere, încât era cunoscut, în cadrul unităţilor unde a lucrat, ca unul care ştie să modeleze caracterele. Referindu-se la acest aspect, revista ,,Lumea militară” scria: ,,Citesc în sufletul lui ca într-o carte deschisă. Nici un ascunziş, nici un gând tăinuit, nici o rezervă, îţi vorbeşte cu toată inima, spunându-ţi tot ceea ce are de spus, fără să ocolească nimic din tot ce crede el că trebuie să cuprindă o dojană, rostită cu toată inima, cu dorul de îndreptare şi fără să uite vreodată nici lauda, fiindcă prin muncă şi tragere de inimă ţi-ai îndeplinit datoria cum se cuvine”. Exemplul personal constituia pentru Ioan Dragalina nu numai una din formele de bază pentru întărirea disciplinei, ci şi pentru îmbunătăţirea întregului proces de instruire şi educare a militarilor. El se ocupa personal şi neîntrerupt de pregătirea teoretică şi metodologică a ofiţerilor, subofiţerilor şi gradaţilor. ,,Cine l-a văzut pe când vorbea de datoriile ostăşeşti şi aspiraţiile naţionale transfigurate – scria revista ,,Eroii Neamului” –, cu fruntea sa mare, iluminată, şi-a putut da seama de patriotismul lui fierbinte. Vorbele sale erau simple, extrem de puţine, dar rostite de dânsul căpătau o însemnătate neobişnuită. Ele veneau încet, rare, încărcate de toată greutatea morală a fiinţei lui”. La 1 aprilie 1908, maiorul Ioan Dragalina a fost numit comandantul Şcolii Militare de Infanterie din Bucureşti. Avansat la 10 mai 1908 la gradul de locotenent-colonel şi simţind răspunderea ce apăsa pe umerii săi, s-a dedicat cu toată pasiunea şi puterea lui de muncă ridicării prestigiului acestei instituţii de învăţământ militar. Prin integritatea caracterului său, prin fermitatea cu care a luptat împotriva nedreptăţilor, locotenent-colonelul Ioan Dragalina s-a preocupat continuu de fiecare dintre elevi, de pregătirea lor multilaterală, teoretică şi practică, de mersul învăţământului în general. (Va urma)

Col. (r.) Andrei GHIDARCEA