În aprilie 1911, odată cu avansarea la gradul de colonel, Dragalina a fost numit la comanda Regimentului 34 Infanterie din Constanţa, în cei trei ani cât a deţinut această funcţie, unitatea obţinând rezultate remarcabile. În vara anului 1914, a fost numit la comanda Brigăzii 9 Infanterie cu garnizoana la Ploieşti, iar în august 1915 Marele Stat Major i-a încredinţat misiunea să conducă lucrările de fortificaţii executate de ,,Grupul Predeal” pe Valea Prahovei. Câteva luni mai târziu, la 23 noiembrie 1915, a fost avansat general de brigadă şi apoi numit la comanda Corpului 3 Teritorial, în preajma intrării României în Primul Război Mondial. La 1 iulie 1916, genralul Ioan Dragalina a fost numit comandantul Diviziei 1 Infanterie, cu sediul la Turnu-Severin. Calităţile deosebite de bun comandant şi de iscusit pedagog au ieşit în evidenţă în mod pregnant cu prilejul luptelor care au avut loc cu începere din 15 august 1916. Unităţile de sub comanda sa se aflau dispuse în apărarea frontierei în zona Turnu-Severin – Vârciorova, şi, în vederea îndeplinirii în cele mai bune condiţii a misiunii primite, generalul Ioan Dragalina a hotărât să execute acţiuni ofensive locale pentru îmbunătăţirea aliniamentului de apărare. În acest scop, a ordonat Regimentului 57 Infanterie să atace, pentru a pune stăpânire pe Înălţimea Meterezele. Lupta a fost concepută personal de bravul comandant al diviziei. La 15 august 1916, în prima zi de război, atacul s-a dat în condiţii extrem de grele, într-un teren muntos, aproape inaccesibil. Ostaşii români au înfrânt însă împotrivirea inamicului şi, cu gândul la patrie şi la comandantul lor (,,Taica Dragalina”, cum i se spunea), au pus stăpânire pe această înălţime dominantă de pe Valea Cernei. Succesul obţinut iniţial a fost exploatat la maximum. Continuând atacul, unităţile diviziei au luat cu asalt Culmea Ozoina, puternic întărită cu fortificaţii şi reţele de sârmă. Lupta a fost scurtă, dar violentă. La ora 14.30, apărarea inamicului a fost înfrântă. Pe câmpul de luptă au rămas numeroşi morţi şi s-a capturat un număr însemnat de prizonieri. Valea Cernei şi oraşul Orşova se aflau sub controlul trupelor române. Generalul Ioan Dragalina, fire întreprinzătoare, dar şi prevăzătoare, a ordonat organizarea unei apărări minuţioase. Deşi lipsit de aportul Regimentelor I Vânători şi 57 Infanterie, plecate în Valea Jiului, bravul comandant a organizat cu minuţiozitate apărarea, respingând repetatele atacuri date de inamic. Luptele purtate în această zonă au scos în evidenţă minunatele calităţi de organizator şi destoinic conducător, generalul rezolvând cu mult discernământ grelele situaţii impuse de război. La 10 octombrie 1916, inamicul a dezlănţuit o puternică ofensivă pe Valea Jiului. Hotărât să rupă în scurt timp apărarea Armatei Române de pe Jiu, feldmareşalul Falkenhein spera să pătrundă în Oltenia şi să întoarcă întregul dispozitiv strategic de pe Carpaţi. Atacul principal a fost executat în sectorul Diviziei 11 Infanterie. Luptele grele au fost angajate în Defileul Surducului. Alte forţe inamice au fost angajate peste munţi, ameninţând flancurile Armatei I Române, în aceste clipe grele generalul Ioan Dragalina fiind numit comandantul Armatei I de la Jiu. Hotărârea fermă de a stăvili ofensiva inamicului, de a-l înfrânge şi de a apăra pământul scump al ţării au fost minunat reflectate în Ordinul de zi dat cu acest prilej: ,,din acest moment… cer imperios la toţi, de la general până la ultimul soldat, în primul rând apărarea cu viaţa a sfântului pământ al ţării noastre, apărarea vetrei strămoşeşti, a ogorului şi a cinstei numelui de român. Cer de la toţi ascultare, cea mai deplină şi cea mai strictă executare a ordinelor…”. În plină ofensivă a inamicului, generalul Ioan Dragalina a luat primele măsuri menite să stăvilească revărsarea duşmanului spre inima ţării.

În dimineaţa zilei de 12 octombrie 1916, a plecat din Craiova, unde se afla Punctul de comandă al Armatei I Române, spre Bumbeşti, în Defileul Jiului, pentru a fi cât mai aproape de unităţile care duceau greul luptelor. La Bumbeşti a vorbit ostaşilor unor unităţi despre situaţia, despre obiectivele urmărite de inamic, despre necesitatea ducerii luptei pentru alungarea cotropitorilor şi apărarea gliei străbune. ,,Luaţi soldaţii – a spus ofiţerilor –, căci ei sunt copiii cinstiţi ai neamului, şi mergeţi să apăraţi cu sacrificiul vieţii glia străbună”. Pentru a organiza în amănunţime cooperarea între unităţi şi sprijinul eficace al artileriei afectate acestor unităţi de infanterie, generalul şi-a continuat drumul până dincolo de Defileul Jiului, însoţit de doi ofiţeri din Statul major al Armatei pe care o comanda – colonelul Toma Dumitrescu şi maiorul Constantin Militiade. Ajuns la Mânăstirea Lainici, pe baza analizei făcute de ofiţerii din zonă, a dat ultimele indicaţii privind organizarea apărării defileului. În acel moment, unul dintre ofiţeri i-a raportat că Cercetarea noastră a identificat elemente inamice care reuşiseră să intercepteze comunicaţia principală, la sud de Lainici. Pentru a nu rămâne izolat de grosul trupelor Armatei, aflate în Oltenia, generalul Ioan Dragalina a hotărât să se reîntoarcă la Bumbeşti străpungând barajul de foc inamic. Dând dovadă de curaj, s-a strecurat printre exploziile artileriei inamicului, căutând să iasă din ambuscada creată de duşman.

Ajuns la Lainici pe comunicaţia amintită, câteva mitraliere au deschis focul prin surprindere, un glonţ înfigându-se în braţul generalului Ioan Dragalina. Pansat în grabă la un post de prim-ajutor de la Gura Sadului, rănitul a fost apoi evacuat la Spitalul Militar din Tg. Jiu, apoi la cel din Craiova. Preocupat de soarta trupelor Armatei I Române şi de evoluţia acţiunilor militare din nordul Olteniei, el a cerut continuu Şefului său de Stat Major să-l ţină la curent cu situaţia frontului. La insistenţele medicilor, care căutau să-l convingă că e mult mai bine să stea liniştit, pentru a se însănătoşi cât mai repede, generalul Ioan Dragalina a răspuns scurt şi hotărât: ,,Domnilor, viaţa ţării e mai scumpă ca a mea”. Văzând că este tot mai mult ţintuit pe patul de suferinţă, sortit unei crunte inactivităţi, în una din zile l-a întrebat pe doctorul Poenaru, şeful secţiei în care se găsea internat: ,,Ia spune, doctore, cum aş putea fi vindecat mai repede, pentru a mă întoarce la luptă, păstrându-mi braţul sau tăindu-mi-l?”. Surprins de întrebarea pusă, medicul i-a răspuns fără nici un ocol: ,,Prin amputarea braţului, domnule general, vindecarea ar fi mai grabnică”. Fără nici o ezitare, generalul Ioan Dragalina şi-a dat asentimentul. ,,Ei, bine, doctore, taie-l! O să-mi ajungă şi un braţ”.

Situaţia medicală a generalului s-a înrăutăţit brusc, în ciuda eforturilor făcute de medicii spitalului. Septicemia l-a doborât pe bravul Comandant al Armatei I Române, care a încetat din viaţă în ziua de 24 octombrie 1916, la ora 22. A fost înmormântat în Cimitirul Belu din Bucureşti, bucurându-se de toate onorurile militare.

Col. (r.) Andrei GHIDARCEA