Georgiana Copăceanu, noul Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş



Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei a găzduit vineri, 11 martie, festivitatea de decernare a titlului de „Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş”, distincţie acordată prin votul dat în unanimitate de consilierii locali în şedinţa din luna octombrie a anului trecut, sportivei Georgiana Copăceanu.
„După mult timp, avem astăzi un moment foarte important, de a premia o domnişoară cu merite deosebite, care a făcut cunoscut numele municipiului nostru de multă vreme, nu doar de ieri, de azi, o sportivă ale cărei performanţe ne-au făcut şi, sunt sigur, ne vor mai face mândri şi în continuare. Georgiana este o sportivă polivalentă, care a activat, încă din anii copilăriei, pe tatami-uri, fie că a fost vorba de judo, fie că a fost vorba de lupte, la ambele discipline având tot timpul performanţe deosebite şi o prezenţă pe măsură”, a spus primarul Felix Borcean, înainte de a-i înmâna placheta şi diploma de Cetăţean de Onoare.
Felicitări din partea edilului a primit şi primul antrenor al sportivei, Dumitru Toc, cel care a şi făcut o prezentare a palmaresului Georgianei Copăceanu.
„Vreau să vă mulţumesc, atât dumneavoastră, cât şi Consiliului Local pentru această distincţie. Este o onoare pentru mine, mă bucur că vă pot face mândri şi o să mă străduiesc să vă fac şi în continuare. Vreau să mulţumesc şi antrenorului meu pentru toată susţinerea acordată pe parcursul acestor ani, familiei mele, care m-a sprijinit necondiţionat, şi tuturor oamenilor din jurul meu, care m-au motivat să continui. Mă bucur că pot să reprezint Caransebeşul la un nivel atât de înalt”, a spus şi Georgiana Copăceanu.
Georgiana Copăceanu s-a născut în 25 septembrie 2002, la Caransebeş, şi a început să practice acest sport în anul 2013, la Clubul Sportiv Şcolar din municipiu, sub îndrumarea antrenorului Dumitru Toc, cel care a şi descoperit-o, de altfel. În 2020, studentă fiind, s-a transferat la CSM Timişoara.
Din palmaresul Georgianei Copăceanu amintim: campioană naţională pe echipe în 2017, an în care a fost şi câştigătoare a Cupei României, campioană balcanică la categoria 52 kg şi campioană balcanică cu echipa României la Muranska Subota, în Slovenia; în 2018 a fost campioană balcanică la categoria 57 kg, titlu câştigat la Sarajevo, la aceeaşi întrecere fiind şi campioană balcanică cu echipa, a câştigat Cupa Antalia la Istanbul şi a participat la Festivalul Tineretului Olimpic de la Baku; anul 2020 i-a adus titlul de campioană naţională, atât la juniori, cât şi la seniori; în 2021, a fost campioană naţională la categoria seniori U23, a câştigat Cupa României la juniori şi a obţinut locul al II-lea la Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă de la Constanţa, la categoria 70 kg.
Sonia BERGER