Gheorghe Dobreanu, sub pana lui Dumitru Jompan

Nu demult, în 28 aprilie, a fost lansată, în cadrul celei de a VIII-a ediţii a Simpozionului Internaţional „Taină şi mântuire“, organizat sub egida Episcopiei Caransebeşului, cea de a 46-a carte a prof. univ. Dr. Dumitru Jompan – „Gheorghe Dobreanu (1911-2001), Monografie“, apărută la Editura Episcopiei Caransebeşului.

Volumul de faţă a văzut lumina tiparului din iniţiativa Prea Sfinţitului Lucian Mic, episcopul Caransebeşului, care cu prilejul comemorării Centenarului naşterii muzicianului Gheorghe Dobreanu (2011) a considerat, pe bună dreptate, că unui om şi unui artist de o ţinută etică şi un comportament estetic deosebit merită să-i fie cinstită memoria în acest fel.

După monografiile dedicate compozitorilor Timotei Popovici (1970) şi Antoniu Sequens (2003), acest volum are menirea de a imortaliza, nu în marmoră sau în bronz, ci pe albul imaculat al hârtiei, efigia celui de al treilea om deseamă al urbei, care, asemenea precursorilor, a ştiut să aprindă în sufletul oamenilor candela credinţei şi să pună în vibraţie în fiinţa lor frumuseţea cântecelor bisericeşti, a melodiilor şi doinelor strămoşeşti.

Personalitate culturală locală polivalentă, Gheorghe Dobreanu a abordat fenomenul muzical din mai multe puncte de vedere, între catedră, „băţul de tact“(bagheta de dirijor), deplasările la vetrele etno-folclorice ale Banatului Montan pentru a culege cântecele cântate şi doinele plânse de ţărani, şi coala de scris, liniată cu portative. Tot ce a realizat în aceste domenii a făcut cu talent, seriozitate şi rigoare, fapte care au atras din partea concitadinilor săi o supraevaluare, în plan profesional, văzând în el „profesorul de muzică“, de fapt el nefiind decât un învăţător autodidact, „compozitorul“, cu toate că nu a depăşit limitele prelucrării şi armonizării cântecelor vechi de strană şi producţiile muzicale de sorginte populară, şi „folcloristul“, fără ca el să fi abordat vreodată creaţia populară dintr-o perspectivă etnomuzicologică.

Gheorghe Dobreanu a mai „jucat“ şi în alte „roluri“ în viaţa cultural-artistică a oraşului Caransebeş: îngrijitor de ediţii musicale, apărător al repertoriului muzical religios de veche tradiţie bănăţeană în cadrul Comisiei Muzicale de pe lângă Arhiepiscopia Timişorii şi Caransebeşului, funcţionar public etc.

Dascălul, profesorul suplinitor, directorul Şcolii de Muzică şi Arte Plastice, Dobreanu, şi-a onorat „cu asupra de măsură“ obligaţiile ce i-au revenit în ceea ce priveşte instrucţia şi educaţia elevilor pe care i-a iubit ca pe „propriii săi copii“ de care n-a avut parte, eu toate că şi i-a dorit atât de mult.

Credem noi, este suficient să amintim că protagonistul nostru a instruit şi dirijat un număr de 18 formaţii corale de copii, tineri şi adulţi, şapte în mediul sătesc, în localităţi din judeţele Arad, Caraş-Severin şi Timiş, 10 în oraşul Caransebeş şi unul în afara graniţelor ţării, Corul Prizonierilor de Război din Lagărul din Oranki (URSS), pentru a înţelege cât timp, şi nu numai timp, a acordat acestei pasiuni.

Numărul armonizărilor şi prelucrărilor sale corale se ridică la 63. Între acestea, câteva Cântări ale Sfintei Liturghii destinate vocilor egale, bărbăteşti şi mixte, mai multe pricesne, suite de cântece populare. Despre acest aspect al activităţii sale, renumitul dirijor braşovean Nicolae Bica spunea că Gheorghe Dobreanu „poate fi considerat un Vidu al Caransebeşului, respectând proporţia mărimii oraşelor“. Vestea bună pentru dirijorii de cor este aceea că în curând, prin purtarea de grijă a Ierarhului Nostru, Lucian, va apărea colecţia „Gheorghe Dobreanu – l6 miniaturi corale”.

Cititorii vor mai afla în monografie informaţii despre familia maestrului, anii de studii, omul, cărturarul Dobreanu.

Tinerii care îşi vor îndrepta privirea asupra paginilor din acest volum vor găsi un model demn de urmat, fiind scutiţi de a mai căuta în disperare idoli în staruri, VIP-uri, vedete, manelişti şi manele.

Dacă, în vremea când Gheorghe Dobreanu dirija Corul Catedralei Ortodoxe „Sf. Mare Mucenic Gheorghe“, niciunul dintre slujitorii altarului nu i- „adresat” apreciativul „Vrednic este!“, nu ştiu, posibil să nu poată fi „adresat“ unui mirean, P.S. Sa Lucian l-a găsit „vrednic“ de pomenire într-o carte care pune în valoare aportul său la conservarea şi prosperarea vieţii muzicale din Biserica noastră străbună.