Acesta a fost titlul primei ediţii a Festivalului-Concurs de Muzică Uşoară şi Populară de la Topliţa, judeţul Harghita, care s-a desfăşurat în perioada 4-5 iunie, şi de la care s-a întors îndrăgitul solist caransebeşean Ştefan Isac, care ne-a oferit câteva amănunte referitoare la această acţiune. Manifestarea a avut ca scop descoperirea şi promovarea soliştilor vocali de muzică populară şi uşoară, care provin din rândul copiilor şi tinerilor din judeţul Harghita şi din judeţele invitate, respectarea şi promovarea valorilor comune şi încurajarea schimburilor culturale.
Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni. În prima zi, a avut loc Secţiunea muzică uşoară, soliştii vocali fiind grupaţi în două categorii de vârstă: 6-12, respectiv 13-19 ani. La această secţiune au participat 18 concurenţi din judeţele invitate în proiect – Covasna, Mureş, Neamţ, Bistriţa-Năsăud şi Braşov. În a doua zi, 5 iunie, la Secţiunea muzică populară, soliştii vocali au fost grupaţi tot pe două categorii de vârstă, participând 20 de concurenţi. La această secţiune, acompaniamentul orchestral a fost asigurat de orchestra Ansamblului Artistic ,,Rapsodia Călimanilor”, al Centrului Cultural Topliţa, dirijor Eugen Petruţ, juriul fiind alcătuit din specialişti în domeniu, şi anume: prof. Dumitru Buzoianu, realizator de emisiuni folclorice la Radio-TV Cluj – preşedinte, sociolog Elena Gavriluţiu, de la Centrul Naţional pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Bucureşti – membru, Dragoş Ianoşi, actor la Teatrul ,,Excelsior” Bucureşti şi redactor de ştiri externe la Antena 3 – membru, Ileana Krastel, consilier la Cabinetul primarului Topliţa – membru, Viorel Ciubîcă, referent de specialitate la Centrul Cultural Topliţa – membru.
În urma jurizărilor, au fost desemnaţi câştigători următorii: Muzică uşoară, categoria 6-12 ani: locul I, Maria Doboş din Braşov, locul II – Andreea Cimbală din Bălan/Harghita, locul III, Andreea Mândru din Topliţa/Harghita. Premiul de popularitate – Alexia Cioloca din Topliţa/Harghita. La categoria 13-19 ani: locul I, Sabrina Stroe din Lunca Câlnicului/Braşov, premiul II – Anastasia Mălina Cioloca din Topliţa/Harghita, locul III, Giorgiana Lăcătuş din Bălan/Harghita, iar Andreea Vâlcan din Bilbor/Harghita a obţinut menţiune.
La muzică populară, 6-12 ani: locul I, Valentin Bertea din Fălticeni/Suceava, locul II, Elena-Miruna Avasiloaei din Dobreni/Neamţ, locul III, Elena-Alina-Alexandra Diacănu din Topliţa/Harghita. Menţiune a obţinut Ioana-Camelia Pogonescu din Săcele/Braşov. La categoria 13-19 ani, locul I a revenit Mădălinei Pavăl din Fălticeni/Suceava, locul II, Andreea Vâlcan din Topliţa/Harghita, locul III, Anca-Mihaela Muntean din Cârţişoara/Braşov. Menţiune – Mădălina Truţă din Topliţa/Harghita. Toţi participanţii au primit din partea organizatorilor câte o Diplomă de participare şi câte un mic cadou. Premiile I, II, III au conţinut, pe lângă obiecte ca bluze sau eşarfe, şi cărţi ale autorilor Ştefan Isac, din Caransebeş, şi Ionel Simota.
Organizatorii Festivalului au fost Şcoala Generală ,,Miron Cristea” şi Primăria din Topliţa, iar sufletul a fost directorul acestei şcoli, Anda-Elena Ianoşi, care a fost şi director al Festivalului, ajutată de echipa domniei-sale de la această şcoală. Programul artistic din prima zi a fost susţinut de elevii de la Şcoala Generală ,,Miron Cristea”, îndrumaţi de directoarea Anda-Elena Ianoşi şi învăţătoarea Leticia Mureşan. A doua zi, în atmosfera mirifică a cântecului popular, s-au alăturat interpreţii de muzică populară Sergiu Chirileasa, Teodora Suciu, Dănuţ Ciforac, Corina Florea şi din nou caransebeşeanul Ştefan Isac, care s-a numărat şi printre sponsorii acestei manifestări.
În data de 6 iunie s-a organizat un Spectacol Folcloric Extraordinar în comuna Voşlăbeni, unde au participat o parte din laureaţii Festivalului-Concurs Naţional de Folclor pentru Copii şi Tineri (Best-Off) ,,Pe Plaiurile Varvigiului”, pe lângă aceşti fiind prezenţi Valentin Bertea (Fălticeni), Andreea Vîlcan (Bilbor), Sergiu Chirileasa (Piatra Neamţ), Dănuţ Ciforac (Gălăuţaş), Ana-Maria Dragota (Hunedoara), Daian Suciu (Gălăuţaş), Bogdan Toma (Ţinutul Pădurenilor), Alexandra Colceriu (Voşlăbeni), Răzvan Nicoară la taragot (Câmpeni-Alba), Stana Stepanescu (Banat), Teodora Suciu (Subcetate). Invitaţi în recital au fost Corina Florea, Dragomir Raita, Carmen Antal-Cujbă, Alexandru Olteanu, Livia Harpa şi Ştefan Isac. Toţi soliştii au fost acompaniaţi de orchestra Ansamblului Artistic ,,Rapsodia Călimanilor”, a Centrului Cultural Topliţa – dirijor Eugen Petruţ. Ar fi de menţionat faptul că sufletul acestui Festival, de la înfiinţare şi până în prezent, a fost şi este Viorel Ciubîcă, un om de cultură cu dragoste deosebită pentru folclor.
Sonia BERGER