O investiţie în sumă de 460.000 de lei, destinată crescătorilor de animale din Glimboca, este finalizată în proprţie de 90 la sută, ne-a informat primarul comunei, Petru Crâsnic (foto). Conform declaraţiilor edilului, este vorba despre adăpătoare moderne pentru 800 de animale care pasc pe cele 300 de hectare de păşune ale islazului comunal, lucru ce a presupus forarea unui puţ de 200 de metri, montarea unui bazin de 100 de metri cubi pentru stocarea apei şi amenajarea a patru adăpătoare pe respectivul teren.
În curând, urmează să fie montată o instalaţie electronică pentru cuplarea şi decuplarea pompei. Totodată, a mai spus Petru Crâsnic, administraţia locală a primit avizul de la Administraţia Naţională Apele Române, în vederea suplimentării, din acest bazin, a cotei de apă care va ajunge la robinetele localnicilor, în verile secetoase.
Mădălina DOMAN