Oameni, fapte şi locuri
Grai şi spiritualitate ruscană
Cunoașterea treptată de către membrii comunității a graiului, mediului înconjurător și a regulilor de conviețuire este începută în anii de acasă. Școala și societatea desăvârșesc educația, pregătind omul pentru viață.
Graiul locuitorilor din Rusca-Teregova se încadrează în subgraiul bănățean din zona montană, având totuși un specific aparte față de cel din Bazinul timișean, deși localitatea este situată la izvoarele Timișului. Asemănarea graiului ruscan cu cel din Valea Almăjului, Valea Cernei și Podișul Mehedinți ar fi posibil să aibă legătură cu evoluția istorică a localității. Stăpânirea vremelnică de către nobili din Mehedia și Rudăria a teritoriului localității Rusca, precum și unirea fiscală, la un moment-dat, cu localitatea Domașnea pot fi argumente pentru specificul graiului. Câteva exemple de pronunție a unor cuvinte denotă specificul graiului ruscan ca: padure, pamânt, în loc de pădure, pământ, așa cum se pronunță în zona timișeană.
Spiritualitatea își are originile în folclor și în specificul de manifestare a acestuia în cadrul fiecărei localități, zonal și național, având fiecare amprenta sa de identificare. Graiul, portul, literatura, muzica și dansul popular, alături de obiceiurile și datinile care adesea le însoțesc, definesc bogăția spirituală a unui popor. Portul ruscan se încadrează în specificul portului bănățean din zona montană, suferind adaptări la condițiile de trai și modă încă din cele mai vechi timpuri, până-n vremurile actuale. Diferențiat în funcție de sex și vârstă, purtând amprenta locală în croi, colorit și ornamentație, portul constituie un element de identificare vizuală a apartenenței locale sau zonale.
Vorbele de duh, multe dintre ele versificate și majoritatea cu caracter satiric, fac introducere în vastul cuprins al literaturii populare. Proverbele, cu mesajul lor, majoritar povățuitor, au primit, cu timpul, statut de legi, contribuind în mare măsură la îmbunătățirea comportamentului uman. Gie s-ar afla știința pe marjinea drumului ar paște-o magarii, expresie cunoscută în comunitatea ruscană, este unul din exemplele spiritualității din această localitate. Pildele, snoavele, povestirile și poveștile, multe din ele despre locuri sau întâmplări din teritoriul ruscan, la care se mai adaugă și genul dramatic, edificat, mai ales, prin dialogul unor dispute verbale, demonstrează bogăția localității și în acest domeniu.
Muzica populară din Rusca, încadrată și ea în specificul zonei montane, este reprezentată de doine, balade, cântece de joc și de petrecere. Doina Vai, saracu Dumitrie, cu tematică haiducească, este o emblemă muzicală a localității. Balade precum Câncecu lu’ Costa, din repertoriul păstoresc, și Colo jios la Lomoroasa, din repertoriul familial, păstrate în timp prin rapsozii locali, denotă harul cu care sunt înzestrați majoritatea ruscanilor. Cântecele de joc au la origine melodii de dansuri instrumentale, la care s-au adăugat texte cu tematică diversă. Din repertoriul ruscan, evidențiez cântecul Șe stai bagie în carare, în mișcare rară și repede, textul amintind despre bărbatul care încurcă socotelile femeii. Cântecele de petrecere sunt în mare parte din repertoriul bărbătesc, cel mai semnificativ purtând numele Moara gie piăle, cu text mai deocheat.
Dansurile populare cu suport instrumental și vocal se încadrează în tempourile specifice localității și zonei montane, ca dansuri de la hora satului și jocuri bătrânești. Din prima categorie fac parte dansuri la care melodiile determină coregrafia, încadrate în tempouri de brâu, horă, pernă, sârbă, ardeleană și de doi, fiind jucate în grup și în perechi. Cea de a doua categorie se adresează dansatorilor maistoroși și formațiilor artistice mixte sau pe sexe. La această categorie, fiacare dans are melodie și coregrafie proprie, încadrându-se în tempourile enumerate. Calușarul, Brâul lu’ Frughina – endemism coregrafic ruscan, Iădera, Țandăra sunt câteva exemple din acest repertoriu.
Buhul despre harul ruscanilor de cântăreți și jucători a depășit demult hotarele localității, faima menținându-se și astăzi. Brâul de la Rusca, cules de muzicologul Tiberiu Brediceanu în anii 1921 și 1922 de la un lăutar din Teregova și o femeie din Slatina-Timiș, confirmă zvonul și mă determină să le dedic versurile:
Când să prind ruscanii-n jioc,
Gie sub tălpi le iăsă foc,
Că toț jioacă șî toț cântă,
Lumea-i viege șâ-i ascultă,
Şî cu drag la iei să uită.
Nicolae MOACĂ
Foto: Taraf lăutăresc din Rusca Teregova, anul 1950: doi primaşi, doi contraşi şi un broncaş
