Niciodată nu e bine să întinzi piedici, să pregătești capcane aproapelui, fiindcă vei ajunge să fii înghițit de propriile tale uneltiri.
Niște copii au construit într-o zi geroasă de iarnă un zid din zăpadă. Au făcut bulgări uriași și cărămizi din zăpadă, pe urmă au început să-l clădească. Din când în când, printre bucățile mari de zăpadă puneau și câte o bucată de cărămidă din lut. Odată finalizată construcția, se credeau niște prinți apărați de cea mai puternică cetate. Pe lângă zidul proaspăt construit a trecut un alt copil de vârsta lor, ce avea rezultate bune la învățătură. L-au observat de când a ajuns în colțul străzii și au început să-și facă semne unii altora. S-au pregătit de atac, căci doar pentru astfel de prilejuri au realizat construcția. Când băiatul s-a apropiat, grupul de constructori și viitori războinici s-a ascuns în spatele zidului, ca să nu știe victima cine-i autorul loviturilor, iar ei au început să arunce cu bulgări de zăpadă și cu bucăți de cărămidă crudă smulse din zidul abia finalizat. Băiatul ce se afla în trecere se ferea de lovituri, nereușind să-și mai continue drumul. La un moment dat, zidul de zăpadă vitregit de cărămizile de lut și-a pierdut echilibrul și a căzut peste cei care au întins o capcană trecătorilor. Acoperiți de zăpadă, înghesuiţi unii peste alții, cu mâinile sau picioarele îndoite, cei care au pregătit groapa aproapelui au căzut singuri în ea, căci, de fiecare dată, după cum spune un proverb românesc, „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea“.
De câte ori încearcă cineva să țeasă o pânză, asemenea unui păianjen, să arunce fire pentru a prinde câte o făptură rătăcită, ajunge să se înece în propriul venin. Păianjenii-pirat fură pânza altor păianjeni. Inițial, le mișcă plasa făurită pentru victime, pe urmă îi pândesc să apară, le strecoară venin omorându-i și pun stăpânire pe pânza țesută de aceștia.
Dacă invidia roade pe cineva și se apucă să taie pomii din livada vecinului, că-s mai roditori, riscă să ajungă sufocat sub coroana unui cireș bătrân sau a unui nuc ce stătea de strajă. Orice faptă necugetată se întoarce împotriva celui ce o face. S-a întâmplat ca socrul să fie supărat pe ginere și să-i pună în cafea laxative, dar cafeaua a fost băută de fiica lui ce trebuia să-l ducă în acea zi la târgul de vite. Fireşte că nu au mai putut ajunge.
Există legi nescrise în acest univers infinit, și toate se rotesc spre cel care a comis o faptă necugetată, făcându-l să guste propria-i momeală.
Nu e bine să pui foc, ca să nu te arzi, nu e bine să lași apele fără stăvilar, căci tu poți să fii primul care să fie luat de vâltoare.
De ce să nu trăiești în liniște și pace cu toți și cu toate? Când în jurul tău e armonie, nu te poți agăța în lațul întins pentru iepuri.
Nu săpa gropi și galerii adânci la adăpostul întunericului, asemenea cârtiței, ca să distrugi semănăturile grădinilor și să împiedici plantele să-și făurească rădăcină și să crească, căci vei ajunge să te lovești de lumină în propria ta moviliță, și această lovitură să fie ultima ta acțiune!
O groapă săpată pentru a întinde o capcană celui ce se află pe cale, mai devreme sau mai târziu poate să devină o capcană și pentru tine. Ploaia o poate umple cu apă, iar tu poți să-i uiți locul. Iarba poate crește în juru-i, o poate acoperi, și tu ajungi să pici în capcana întunericului, strigând din cursa făurită de tine pentru alții după o rază de lumină, dar din păcate nimeni nu te aude, fiindcă nimeni nu cunoaște locul vicleșugului tău spre a se milostivi de neputințele ce te-au ajuns.
Înainte de a face ceva necugetat, trebuie să știi că gropile adânci răpesc întotdeauna bucuria luminii.
Ana-Cristina POPESCU