Gugulanii au stricat sărbătoarea minerilor


Minerul Motru – FC Caransebeş 1-1 (1-1)

În ultima etapă a turului acestui campionat, FC Caransebeş a întâlnit vineri, 23 noiembrie, în deplasare, pe liderul Seriei a IV-a a Ligii a III-a, Minerul Motru. Meciul a început într-o uşoară notă de dominare a gazdelor, care n-au avut, totuşi, nicio fază clară de poartă. Încercând să fie şi ei periculoşi, gugulanii au avut o ocazie bună de a înscrie în minutul 21, atunci când Adrian Ganea s-a aflat în careu, în poziţie perfectă de şut, însă a fost deposedat în ultimul moment.

În minutul 24, acelaşi Ganea a „recidivat”, driblându-l pe căpitanul gazdelor, Marius Laurenţiu – care s-a şi accidentat la acea fază, fiind înlocuit cu Nuieleanu –, şi a şutat senzaţional de la 18 metri, sub bară, deschizând scorul. Următoarea ocazie le-a aparţinut tot gugulanilor, în minutul 31, când Şandru a reluat periculos o centrare venită de la Vijulie. După doar două minute, Staicu a primit cadou o minge de la fundaşul- dreapta a gazdelor, Inclăzan, a şutat, însă apărătorul gorjean a intervenit şi şi-a reparat greşeala.

Gazdele au egalat în minutul 37, după o imprudenţă a lui Nemţescu, care l-a faultat în careu pe Cernica, penalty-ul fiind transformat de Răduca. Sfârşitul primei reprize i-a găsit pe gorjeni în atac, în minutul 43, Nuieleanu reluând cu capul, puţin pe lângă poarta gugulană, o lovitură de la 30 de metri de care au beneficiat gazdele.

După pauză, la Minerul a intrat ex-caransebeşeanul Chirea, cel care avea să se dovedească cel mai periculos om al gazdelor în repriza secundă. El şi-a şi trecut în cont prima ocazie, în minutul 53, când a scăpat spre poarta gugulană, însă şutul său s-a dus puţin alături. Oaspeţii au avut şi ei o ocazie bună de a-şi majora avantajul, în minutul 63, dar centrarea lui Ganea, din corner, a fost reluată de Dubei din semifoarfecă, puţin peste poartă.

Chirea a continuat să pună probleme apărării caransebeşene, şutul său din minutul 71, după o acţiune proprie, ratând cu puţin ţinta, pentru ca, în minutul 78, Dubei şi Opriş să-şi unească eforturile pentru a rezolva o fază creată tot de el.

În cele 4 minute suplimentare, gorjenii au forţat victoria, însă Cioloca a fost imbatabil la cele trei faze de poartă ale gazdelor.

A fost un meci frumos, deschis, desfăşurat în mai multe rânduri pe contre, care a beneficiat şi de un arbitraj excelent. Ce ar mai fi de spus e faptul că, dacă gugulanii ar fi arătat şi în alte meciuri dăruirea de care au dat dovadă vineri, poziţia lor în clasament ar fi fost cu totul alta. Şi că, aşa cum s-a mai întâmplat de câteva ori până acum, caransebeşenii au reuşit, după prestaţia lor, să schimbe liderul seriei în care evoluează, stricând, totodată, sărbătoarea gazdelor, care au aniversat 50 de ani de la înfiinţarea clubului.