Cu o întârziere de aproape doi ani, autorităţile judeţene au predat luni, 8 ianuarie, Centrul Integrat de Management al Deşeurilor de la Lupac către operator – compania Girexim Universal SA din Piteşti, după ce, la finele săptămânii trecute, a avut loc recepţia finală a investiţiei. Deponeul este dotat cu staţii de sortare şi de tratare mecanico-biologică a deşeurilor, cu bazine de depozitare a levigatului şi cu prima celulă de depozitat gunoiul în urma procesului tehnologic la care va fi supus, altele două urmând a fi construite pe parcurs. Atât depozitul de la Lupac, cât şi cele cinci staţii de transfer construite la nivelul judeţului vor fi administrate, pentru o perioadă de 10 ani, de un către operator din Piteşti, desemnat în urma licitaţiei organizate de Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Redevenţa pe care acesta o primeşte din partea operatorului este de aproximativ cinci milioane de lei pe an, bani din care Consiliul Judeţean are obligaţia să construiască următoarea celulă pentru depozitarea gunoiului.
Acest proiect a fost finalizat şi demarat cu bani de la Uniunea Europeană, Consiliul Judeţean având, de asemenea, şi o contribuţie proprie. Iniţial, valoarea proiectului, respectiv Centrul Integrat de Management al Deşeurilor, construirea a trei staţii de transfer, închiderea depozitelor urbane din toate oraşele şi municipiile judeţului, precum şi închiderea a 97 de depozite rurale, a fost de 180 de milioane de lei, însă la finalizarea acestuia, valoarea s-a redus la 150 de milioane de lei.
Odată finalizată recepţia, rămâne ca, în termen de 90 de zile, să se obţină autorizaţiile necesare funcţionării, atât pentru Centrul de la Lupac, cât şi pentru staţiile de transfer din judeţ. După această perioadă prevăzută în contract, Consiliul Judeţean poate da în orice moment ordinul de începere a colectării deşeurilor la Centrul de la Lupac.
Bogdan NAUM