Guvernul a aprobat bugetul pentru anul 2024



„Angajamentul pe care ni l-am luat în gestionarea responsabilă a resurselor și susținerea priorităților naționale într-un context economic și social în continuă schimbare a presupus foarte multe dezbateri, pentru ca bugetul pe anul 2024 să fie în conformitate cu nevoile principale.
Aprobarea bugetului reflectă o abordare concentrată asupra aspectelor sociale și economice, cum ar fi creșterea pensiilor, majorarea salariului minim, investiții record și sprijin continuu pentru programele verzi.
Este clar că ședința de Guvern a adus cu sine decizii semnificative pentru bugetul anului 2024, iar pentru votul final, ce a avut loc miercuri, alte dezbateri au avut loc în Parlament, atât în comisiile de specialitate, cât și în plen.
Doresc să menționez că atât eu, cât și colegii PSD cărășeni, deputatul Silviu Hurduzeu și senatorul Adrian Torma, am depus amendamente în ceea ce privește alocarea de fonduri pentru reabilitarea spitalului de la Bozovici, pentru a asigura accesul la servicii medicale de calitate”, ne-a spus deputatul Marius Damian.
În bugetul pentru 2024, se prevede o majorare a pensiilor începând cu 1 ianuarie, indexată la rata inflației de 13,8 %, și o recalculare ulterioară începând cu 1 septembrie.
De asemenea, se alocă resurse pentru creșterea salariului minim la 3.700 de lei.
Taxele nu vor crește în 2024, iar accentul este pus pe stimularea investițiilor, cu un buget record de peste 7% din PIB. Educația, de asemenea, va avea cel mai mare buget din istoria țării, beneficiind de o creștere istorică.
Toate aceste măsuri arată angajamentul actualei guvernări pentru îmbunătățirea nivelului de trai și susținerea dezvoltării economice, a mai spus parlamentarul social-democrat. (B. Meteş)