Hidroelectrica, scurtcircuitată de administratorul judiciar


La societatea Hidroelectrica au avut loc restructurări şi a intrat în vigoare o nouă organigramă, aprobată atât de Sindicatul „Hidrosind”, cât şi de conducerea companiei. Conform noii organigrame, în cele 13 sucursale, personalul a fost redus cu 4 procente, ceea ce reprezintă 381 de posturi.

Reprezentantul Euro Insol, administrator judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, susţine că salariaţii din Hidroelectrica au cele mai bune salarii. „Cheltuiala medie pe salariat suportată de angajator este de 1.643 de euro pe lună. În intervalul acesta, din 20 iunie şi până în prezent, nu am disponibilizat niciun om, nu am redus şi nu am înlăturat niciun spor, nicio indemnizaţie, nicio pomană, într-un cuvânt. În continuare, ponderea contravalorii muncii prestate reprezintă doar 41 la sută, iar 59 la sută din total venituri salariale reprezintă acele 70 de sporuri, bonificaţii, indemnizaţii, prime jubiliare, care se vor reduce drastic”, a susţinut Borza.

Acesta a mai spus că ponderea personalului TESA în rândul angajaţilor de la Hidroelectrica reprezintă 39 la sută. „În ultimii ani, schema de personal, în special pe palierul TESA, s-a supradimensionat. Aşa se face că până acum ponderea personalului TESA însemna 39 la sută din total număr de salariaţi. Este inacceptabil pentru Hidroelectrica să aibă în structura de personal pe statul de funcţii 184 de economişti, câtă vreme anul trecut ei au cosmetizat rezultatele financiar-contabile, au omis, la cât de mulţi sunt şi se calcă fiecare pe bătături, să înregistreze o sumă de 138 de milioane de lei, reprezentând cheltuiala cu amortizarea mijloacelor fixe în perioada octombrie-decembrie 2011”, a mai declarat Remus Borza.

Carmen SENCO