Horoscop


Berbec

Comunicarea cu persoana iubită evoluează armonios. Veţi avea posibilitatea să petreceţi împreună clipe plăcute, dar n-ar fi exclus să reîntâlniţi o cunoştinţă din trecut. Starea dv. generală este bună, sunteţi vioi şi plin de forţă. Veţi munci mult pentru a face faţă tuturor problemelor cu care vă confruntaţi, însă rezultatele vă vor satisface, chiar dacă vor veni cu oarecare întârziere.

Taur

În această săptămână, gândiţi-vă de două ori înainte de a spune sau de a face ceva. La serviciu veţi avea o mulţime de probleme de rezolvat, iar inspiraţia vă va fi de un real folos în luarea deciziilor. Relaţia cu colegii va fi ceva mai puţin comodă. Un membru al familiei ar putea avea mici probleme legate de sănătate, dar nu e nimic alarmant, dacă sunteţi alături de el.

Gemeni

Aţi dori să vă consolidaţi relaţia de suflet, dar pentru asta ar trebui să încercaţi să fiţi mai conciliant. În familie veţi traversa o perioadă deosebit de agitată. Pe cât posibil, evitaţi să vă aventuraţi în activităţi riscante, deoarece puteţi avea tot felul de surprize neplăcute. Implicarea în activităţi intelectuale vă va ajuta să vă găsiţi mai uşor echilibrul interior.

Rac

Este posibil ca partenerul să aibă o realizare de care vă veţi bucura mult. Veţi avea parte de o mulţime de evenimente care nu vă vor conveni, dar şi de un sentiment de nelinişte şi de nesiguranţă în plan afectiv. Spre sfârşitul intervalului totul va fi mai bine. Ar fi de dorit să fiţi cât mai atent la sănătatea dv., altfel anumite chestiuni minore s-ar putea croniciza.

Leu

Este posibil să obţineţi nişte informaţii confidenţiale de la un coleg de serviciu. Acestea vă vor ajuta foarte mult, în momentul în care vă veţi confrunta cu o situaţie destul de delicată, care se va ivi pe parcursul acestei săptămâni. În relaţia de cuplu este indicat să evitaţi deciziile luate în clipele tensionate sau sub emoţia momentului, şi veţi vedea că partenerul vă va fi alături.

Fecioară

Vă simţiţi puternic atras de persoana iubită şi vă exprimaţi sentimentele cu multă pasiune. Sunteţi mulţumit de felul în care decurge relaţia dv., iar orice gest al partenerului vă impresionează profund. În activitatea profesională daţi dovadă de creativitate. Chiar dacă sunteţi foarte încântat de rezultatele muncii dv., s-ar putea ca alţii să nu privească acest lucru cu ochi buni.

Balanţă

Sunteţi într-o formă fizică bună, însă, uneori, deveniţi nervos şi nerăbdător. Se poate să aveţi şi probleme cu somnul. Situaţia financiară rămâne stabilă, însă este recomandat să fiţi foarte prudent cu banii şi să nu vă asumaţi riscuri, pentru că lucrurile pot lua o întorsătură urâtă. În timpul liber, sunteţi grijuliu cu partenerul de viaţă şi îi oferiţi afecţiune şi înţelegere.

Scorpion

Comunicaţi şi cooperaţi foarte bine cu superiorii, iar, la rândul lor, ei sunt receptivi faţă de dv. Aceştia vă acceptă cu uşurinţă ideile şi vă acordă mai multă libertate de decizie, deoarece sunt conştienţi de potenţialul dv. ridicat. În cazul în care există mici discuţii sau neînţelegeri în relaţia cu familia, este important să clarificaţi totul, pentru a evita alte probleme, mai mari.

Săgetator

Sunteţi mai optimist, mai încrezător, şi în felul acesta reuşiţi să influenţaţi şi evenimentele la locul de muncă. În relaţia cu partenerul de viaţă vor exista diverse controverse pe teme financiare, însă fără finalitate. În weekend, vă bucuraţi de linişte şi confort, ceea ce vă va permite să vă ocupaţi de o mulţime de sarcini pe care le-aţi tot amânat până acum.

Capricorn

Traversaţi o perioadă excelentă din punct de vedere sentimental. Veţi avea ocazia să faceţi o cucerire, dar şi să vă consolidaţi relaţia cu persoana iubită. Vă simţiţi însă lipsit de forţă şi ar trebui să nu vă implicaţi în multe activităţi fizice. Se vor ivi unele surprize în ceea ce priveşte situaţia materială. Veţi avea de făcut cheltuieli peste aşteptări sau poate se va ivi ocazia unei investiţii.

Vărsător

Iniţiativele dv. vor putea fi duse la bun sfârşit graţie şi bunei capacităţi de concentrare de care daţi dovadă. Relaţia cu superiorii ierarhici va fi destul de tensionată, în ciuda faptului că aţi rezolvat cu brio toate sarcinile, în schimb cea cu partenerul de viaţă merge excelent, deoarece vă completaţi unul pe celălalt, bazându-vă pe o comunicare mai armonioasă ca oricând.

Peşti

N-ar fi exclus ca persoana iubită să aibă neplăceri, şi nu prea sunteţi capabil să o sprijiniţi, din cauza faptului ca sunteţi şi dv. agitat. Încercaţi să vă găsiţi ceva mai mult timp pentru odihnă şi, mai ales, nu vă implicaţi în mai multe activităţi deodată. Sunteţi hotărât să vă puneţi în practică toate proiectele, dar ar fi bine să vă gândiţi de două ori înainte de a lua o decizie.