Horoscop


Berbec

Situaţia financiară se va îmbunătăţi, căci veţi primi o sumă de bani. În cazul în care vă simţiţi copleşit de activităţile în care v-aţi implicat, cu siguranţă veţi primi sprijinul colegilor. Iniţiativele sentimentale vor fi apreciate de partenerul de viaţă. Este posibil să apară şi oportunitatea unei investiţii, însă este important să analizaţi totul cât mai detaşat.

Taur

Şansele de a rezolva o chestiune cu care vă confruntaţi de mai mult timp sunt mari, şi ar fi păcat să nu le fructificaţi. Nu vă implicaţi în discuţii în contradictoriu la serviciu. O investiţie făcută acum ar putea avea rezultate excelente într-un viitor nu foarte îndepărtat. În week-end veţi descoperi că ceva ce vă doreaţi de mult şi pentru care aţi muncit devine în sfârşit al dv.

Gemeni

Dorinţa şi capacitatea de a vă manifesta în societate vor face ca popularitatea dv. să atingă un maximum în această perioadă. Veţi avea nenumărate ocazii de a obţine susţinerea necesară pentru punerea în practică a proiectelor. Nu este exclus ca partenerul să aibă o realizare mai deosebită. Timpul vă presează şi nu veţi fi în stare să terminaţi tot ceea ce v-aţi propus.

Rac

Relaţia cu cei din jur va evolua excelent, ceea ce vă va permite să vă bucuraţi din plin de această perioadă. Dacă vi se va propune să faceţi unele activităţi fizice, nu refuzaţi, deoarece vă mai debarasaţi de surplusul de energie. Fiţi sincer cu şefii, căci, dacă nu vă veţi arăta intenţiile, vor începe să bănuiască faptul că le ascundeţi ceva. În familie, totul este perfect.

Leu

Doriţi să vă implicaţi într-o nouă activitate, dar ar fi bine ca mai întâi să vă faceţi un plan riguros. În familie vor fi discuţii aprinse şi ar fi bine să nu vă implicaţi în niciun fel de controverse, deoarece lucrurile pot scăpa lesne de sub control. Multe schimbări se vor petrece săptămâna viitoare, şi toate acestea necesită şi resurse financiare, deci fiţi mai cumpătat!

Fecioară

Eforturile pe care le-aţi tot făcut încep să-şi arate roadele, în sensul că aţi putea finaliza un proiect de anvergură, ceea ce vă va ridica în ochii şefilor. O rudă vă va da un sfat de care ar fi bine să ţineţi cont. Aţi putea afla răspunsuri la întrebări pe care nu le-aţi putut dezlega până acum. Deşi nu vă face plăcere să lucraţi singur, este bine, totuşi, să încercaţi.

Balanţă

Sunteţi cam prost dispus şi asta vă împiedică să faceţi tot ce v-aţi dori. Nu trebuie să vă impacientaţi, în definitiv, n-au intrat zilele în sac. Sugestia partenerului de a face o pauză nu este dintre cele mai bune, mai ales că şi acasă, şi la serviciu mai sunt încă multe de făcut. Veţi avea parte de un mic câştig suplimentar la începutul săptămânii următoare.

Scorpion

Vă aşteaptă o perioadă bună, căci, orice veţi încerca, veţi reuşi să rezolvaţi. Ar fi bine să nu insistaţi să vă impuneţi punctele de vedere, căci nu veţi reuşi decât să vă deterioraţi relaţiile cu cei din jur. O discuţie sinceră cu partenerul de viaţă v-ar ajuta să uitaţi aceste mici neplăceri. Unul dintre proiectele dv. mai vechi ar putea căpăta contururi reale.

Săgetator

Ar fi bine să faceţi o schimbare de program, căci nu aveţi nicio şansă să finalizaţi ceea ce v-aţi propus. Lucrurile vă ies destul de greu, aşa că mai bine vă ocupaţi de chestiunile de rutină. În familie se vor discuta proiecte de interes comun, la care veţi avea un cuvânt greu de spus. În ceea ce priveşte situaţia financiară, veţi avea ceva motive de bucurie.

Capricorn

În acest interval, starea dv. generală nu este nemaipomenită, vă enervaţi din orice şi nu reuşiţi să vă canalizaţi energia spre un scop concret. Implicarea în activităţi practice v-ar putea ajuta. Dacă aveţi de gând să luaţi o decizie, încercaţi să fiţi mai obiectiv, altfel veţi face greşeli care vă vor costa scump. Sfatul unui prieten vă ajută să vă puneţi gândurile în ordine.

Vărsător

Situaţia dv. financiară are toate şansele să se îmbunătăţească. O sumă de bani care vi se datora de mai mult timp ar putea să vă parvină, în mod oarecum neaşteptat. Ocaziile de a vă petrece în mod plăcut timpul liber nu se vor lăsa prea mult aşteptate. Veţi primi invitaţii de tot felul şi, oriunde vă veţi duce, veţi face o impresie excelentă persoanelor de sex opus.

Peşti

Nu vă puteţi plânge de lipsă de energie, dar aveţi tendinţa să vă implicaţi în prea multe activităţi şi nu mai reuşiţi să le şi finalizaţi. Unele din problemele cu care vă confruntaţi vi se par greu de depăşit, ceea ce vă face mai pesimist. O pauză de odihnă vă va ajuta să vă puneţi pe picioare. În societate nu reuşiţi să vă manifestaţi, iar acest lucru vă nemulţumeşte.