Horoscop


Berbec

Nu vă lăsaţi influenţat de nemulţumirile persoanei iubite în luarea deciziilor. Energia şi iniţiativa vor fi la nivel maxim. Şi din punct de vedere mental funcţionaţi la limita superioară. Ar fi bine, totuşi, să nu vă implicaţi în activităţi cu grad mare de risc. Vi se vor repartiza noi sarcini de serviciu, care vor demonstra că superiorii ierarhici vă apreciază calităţile.

Taur

În plan profesional veţi avea multe de făcut, iar rezultatele vor fi pe măsura eforturilor. Se pare că superiorii ierarhici vă apreciază iniţiativele, chiar dacă nu întotdeauna se vede acest lucru. Pe cât posibil, evitaţi să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu. Relaţia cu partenerul de viaţă nu este nemaipomenită, căci nu reuşiţi să cădeţi de acord asupra mai multor chestiuni.

Gemeni

În familie, se vor dezbate chestiuni de interes comun şi veţi avea tendinţa să vă impuneţi punctele de vedere. Nu este exclus ca în gospodărie să apară necesitatea unei reparaţii sau a unei curăţenii generale. Chiar dacă vor mai exista unele nemulţumiri, ar fi bine să vă cenzuraţi spiritul critic, altfel nu veţi reuşi decât să tensionaţi atmosfera. Relaţiile cu prietenii sunt foarte bune.

Rac

Veţi avea posibilitatea să vă implicaţi în activităţi de tot felul şi nu vă veţi simţi câtuşi de puţin obosit. Situaţia financiară vă va interesa mai mult decât de obicei. Veţi munci pentru a putea face faţă tuturor cheltuielilor şi vor exista şi momente în care veţi fi nemulţumit. În această perioadă veţi avea parte de o mulţime de evenimente, care vor face ca timpul să treacă foarte repede.

Leu

În plan profesional, aţi putea face unele mici schimbări. Este posibil să vi se repartizeze noi sarcini de serviciu, semn că vă sunt recunoscute calităţile. Iniţiativele vă vor fi appreciate, cu condiţia să nu daţi curs impulsivităţii. Activităţile de divertisment vă vor da posibilitatea să vă relaxaţi. Este posibil să aveţi mici divergenţe cu partenerul de viaţă. Nu încercaţi să obţineţi bani chiar prin orice mijloace.

Fecioară

Sunteţi dinamic, vioi şi gata să luaţi startul în orice direcţie. În cazul în care sunteţi implicat într-o activitate intelectuală, cu siguranţă rezultatele vă vor satisface. Dacă aveţi de luat decizii, ideile dv. se vor bucura de aprecierea celor din jur. Dialogul cu persoana iubită vă va da motive de satisfacţie. S-ar putea să rataţi un obiectiv important şi să deveniţi irascibil.

Balanţă

Nevoia de comunicare cu partenerul va fi mare, dar nu veţi reuşi întotdeauna să ajungeţi la o concluzie comună. La slujbă puteţi avea unele realizări, cu condiţia să nu vă lăsaţi condus de primul impuls. Relaţia cu superiorii ierarhici va fi deosebit de tensionată. Sunt posibile unele succese legate de bani. S-ar putea să vă certaţi cu partenerul de viaţă, dar până la urmă raţiunea va învinge.

Scorpion

Energia fizică şi mentală de care daţi dovadă vă susţin, permiţându-vă să vă implicaţi în activităţi dintre cele mai diverse. În plan profesional, vor fi multe de făcut. Este posibil să fiţi nevoit să finalizaţi în scurt timp o lucrare dificilă. În această conjunctură, ar fi bine să vă păstraţi calmul şi să încercaţi să vă relaxaţi.  Aveţi ocazia să intraţi într-o colaborare, dar încercaţi să nu vă grăbiţi.

Săgetător

Veţi fi agitat, nu veţi avea tragere de inimă pentru a face ceva. De energie fizică nu duceţi lipsă, dar veţi avea serioase probleme în a v-o canaliza spre un scop concret. Interesul pentru chestiunile legate de casă sau familie va fi mai mare decât în mod obişnuit. Este foarte posibil ca un coleg să se confrunte cu o problemă deosebită. Situaţia financiară ar putea înregistra o îmbunătăţire.

Capricorn

Energia dv. fizică va fi punctul forte în această perioadă, aşa că nu este o problemă să vă treceţi cât mai multe activităţi pe ordinea de zi. Din punct de vedere financiar, nu aveţi de ce vă plânge, aşa că puteţi face unele cheltuieli pentru divertisment. De alergătură nu veţi scăpa nici în a doua parte a intervalului, dar asta nu vă va deranja într-o prea mare măsură.

Vărsător

Cheltuielile vor fi peste nivelul aşteptărilor, dar nici câştigurile nu se vor lăsa prea mult aşteptate. Va trebui să faceţi o mulţime de drumuri pentru rezolvarea unor probleme personale, destul de plictisitoare. Comunicarea cu cei din jur se va îmbunătăţi. În ultima vreme, aveţi impresia că nu vă reuşeşte nimic şi că toate vă sunt potrivnice. Vă indispune un eşec într-o colaborare care se încheie prost.

Peşti

Este posibil să câştigaţi o sumă de bani din colaborări, ceea ce vă va ajuta să faceţi faţă cheltuielilor din această perioadă şi chiar să vă satisfaceţi unele capricii. Relaţiile cu prietenii evoluează cel puţin mulţumitor, în ciuda faptului că sunteţi cam suspicios. Nu este exclus ca partenerul să aibă probleme de sănătate şi să vă solicite ajutorul, în a doua parte a intervalului.