Berbec
Tindeţi să acţionaţi instinctiv sau să vă lăsaţi purtat de sentimente. Ar fi bine să reveniţi cu picioarele pe pământ şi să luaţi decizii raţionale. Cei din jur insistă să vă ajute în probleme care nu-i privesc, încercând să afle mai multe detalii despre viaţa dv. personală. Este posibil ca şefii să vă ceară să faceţi ceva ce alţii nu au fost capabili să ducă la bun sfârşit.
Taur
Căutaţi răspunsuri la problemele care vă frământă, dar, din disperare, vă mulţumiţi foarte uşor cu unele soluţii superficiale sau lipsite de viitor. Este indicat să vă odihniţi, pentru a vă pune ordine în gânduri, şi să vedeţi apoi lucrurile la rece. La sfârşitul perioadei treceţi cu bine peste un obstacol, alături de partenerul de viaţă, şi totul va fi cum nu se poate mai bine în viitor.
Gemeni
Sunteţi pregătit să discutaţi planurile de viitor pe care le aveţi, împreună cu familia. Este posibil ca aceasta să nu fie de acord cu tot ceea ce vă propuneţi, însă păstraţi-vă calmul şi explicaţi-le pe îndelete totul. Aveţi tendinţa de a-i critica pe cei din jur şi de a-i acuza că greşesc. E posibil să primiţi o invitaţie pentru a vă petrece într-un mod inedit sfârşitul de săptămână.
Rac
Veţi lua o decizie în ceea ce priveşte serviciul, iar aceasta se va dovedi benefică şi în viaţa sentimentală. La locul de muncă totul este în ordine, dar va apasă monotonia şi aţi vrea să faceţi şi altceva. Ar trebui să aveţi mare grijă în această perioadă la orice detaliu financiar, căci se pot ivi cheltuieli neprevăzute şi trebuie să fiţi pregătit. Există şi riscul unor discuţii în familie pe această temă.
Leu
Veţi munci destul de mult şi vă va deranja faptul că şefii nu par să vă observe meritele. Relaţia cu colegii este bună, iar faptul că puteţi miza pe sprijinul lor vă face să vă implicaţi în chestiuni deosebite. Vă veţi remarca într-un grup mai mare, ocazie cu care vi se vor face complimente şi propuneri interesante. Dialogul cu persoanele de sex opus vă va ajuta să vă echilibraţi.
Fecioară
În această perioadă dispuneţi de multă energie fizică, pe care v-o puteţi distribui spre domenii dintre cele mai diverse. Sunteţi foarte interesat de ceea ce se întâmplă la serviciu, dar nu reuşiţi să vă concentraţi la tot ce aveţi de făcut. Ar fi bine dacă aţi apela la sprijinul celor apropiaţi. Sunteţi prins în mai multe proiecte care vă ţin izolat de familie.
Balanţă
Daţi dovadă de mai multă conştiinciozitate decât în mod obişnuit, ceea ce va atrage aprecierile celor din anturajul de la serviciu. De drumuri nu veţi scăpa, dar nu vă deranjează, căci veţi avea ocazia să rezolvaţi şi o problemă personală. Dacă sunteţi implicat într-o relaţie stabilă, este posibil ca partenerul să se confrunte cu situaţii dificile, ceea ce vă va afecta şi pe dv.
Scorpion
Energia dv. va fi la limita superioară, dar veţi avea dificultăţi în a v-o canaliza spre un scop concret. Starea de iritare ce vă caracterizează în ultimul timp v-ar putea determina să vă certaţi cu cineva. Alături de partener veţi pune la punct proiecte de interes comun şi vă veţi simţi mai aproape sufleteşte de acesta. Pe cât posibil, nu vă lăsaţi influenţat de comentariile unor persoane răutăcioase.
Săgetător
Sunteţi plin de inspiraţie şi rezolvaţi orice problemă profesională. Aveţi însă tendinţa de a da replici usturătoare dacă cineva încearcă să vă contrazică. Această atitudine nu va uşura deloc comunicarea cu cei din jur. Cântăriţi mai atent acţiunile întreprinse, pentru a nu isca rivalităţi. În relaţia cu partenerul s-au acumulat tensiuni şi este momentul pentru o discuţie serioasă.
Capricorn
Aveţi probleme destul de serioase în familie şi colectiv, dar luptaţi să treceţi peste orice greutate. Agitaţia sau anxietatea nu ajută la nimic. Sunteţi isteţ şi aveţi o minte agilă, aşa că veţi găsi resursele necesare pentru a trece cu bine peste acest moment dificil. Doriţi să vă afirmaţi cu orice preţ la locul de muncă, dar aveţi grijă să nu vă atrageţi antipatia colegilor!
Vărsător
Puteţi fi victima unui şantaj sentimental. Trebuie să vă mobilizaţi şi să faceţi apel la întreaga capacitate de concentrare pentru a nu isca un scandal. La serviciu vi s-au încredinţat prea multe sarcini şi din acest motiv vă simţiţi obosit şi incapabil de a le finaliza. În acest interval e mai bine să nu vă asumaţi responsabilităţi financiare, deoarece vor fi greu de dus la îndeplinire.
Peşti
Vă veţi cumpăra un obiect pe care vi-l doreaţi demult, dar care nu va fi neapărat şi util. Nu va fi o problemă să motivaţi necesitatea achiziţiei făcute. În ceea ce priveşte dragostea, aceasta este mult mai puternică decât orice influenţă exterioară, ceea ce vă face să treceţi mai uşor peste orice obstacol. Aveţi o stare de disconfort din cauza plăţilor pe care trebuie să le faceţi.