Horoscop


Berbec

Aveţi ocazia să rezolvaţi o problemă sentimentală. Pentru aceasta, trebuie să aveţi încredere şi să vă temperaţi orgoliul. În week-end, s-ar putea să aflaţi că o cunoştinţă are o problemă şi să fiţi nevoit să vă schimbaţi programul. Vă indispune un eşec la serviciu sau o colaborare care se încheie prost. În ultima vreme, aveţi impresia că nu vă reuşeşte nimic şi că toate vă sunt potrivnice.

Taur

Aveţi multe de făcut, atât acasă, cât şi la serviciu, dar se pare că nu sunteţi în formă. Sunteţi irascibil şi riscaţi să vă luaţi la ceartă cu cei din jur. Nu încercaţi să vă impuneţi punctul de vedere în faţa prietenilor şi a partenerului de viaţă. Un coleg vă ajută să clarificaţi o neînţelegere cu şefii, apărută din cauza unor bârfe. Aveţi răbdare, totul va reveni repede la normal. 

Gemeni

Nici nu aţi terminat bine o lucrare importantă şi deja vă gândiţi să începeţi alta, spre nemulţumirea întregii familii. Ar fi mai bine să nu exageraţi cu munca. Acordaţi-le mai multă atenţie celor apropiaţi! Aţi putea rezolva una dintre problemele cu care vă confruntaţi la serviciu, ceea ce vă va aduce aprecierea superiorilor ierarhici. În plan financiar, totul decurge normal.

Rac

S-ar putea să rataţi un obiectiv important şi să deveniţi irascibil. Nu vă descărcaţi nervii pe familie, ci încercaţi să căutaţi cauzele eşecului. Ar fi bine să ţineţi cont de sfaturile partenerului de viaţă. Nu reuşiţi să vă încadraţi în programul de la serviciu, spre nemulţumirea şefilor şi a colegilor. Vă cam lipseşte entuziasmul, ceea ce ar putea să vă creeze neplăceri în relaţiile cu prietenii.

Leu

Sunteţi nemulţumit de atitudinea celor din jur şi riscaţi să deveniţi impulsiv. E posibil să primiţi o sumă importantă de bani. S-ar putea, însă, ca partenerul de viaţă să nu fie de acord să cumpăraţi un obiect de valoare. Ca să evitaţi o ceartă, cel mai bine ar fi să nu luaţi o decizie în pripă. La serviciu, veţi avea de luat hotărâri sau de făcut faţă unei activităţi intelectuale.

Fecioară

Vă enervaţi la serviciu, pentru că nu reuşiţi să vă terminaţi treaba la timp. Apelaţi cu încredere la ajutorul colegilor. Ar fi bine să îi arătaţi persoanei iubite mai multă afecţiune. Nu vă lăsaţi acaparat de problemele personale. Aveţi sentimentul că un colaborator încearcă să vă tragă pe sfoară şi sunteţi pus pe ceartă. Ar fi bine să discutaţi calm, până lămuriţi situaţia.

Balanţă

Încercaţi să vă rezolvaţi problemele importante la începutul intervalului, când aveţi mai multă energie. În week-end, dorinţa dv. de libertate poate să ducă la o deteriorare a relaţiilor cu persoana iubită. Acordaţi mai multă atenţie relaţiilor sentimentale. Vă confruntaţi cu dificultăţi pe plan profesional şi sunteţi nevoit să luaţi o decizie importantă.

Scorpion

Aveţi ocazia să faceţi schimbări importante pe plan sentimental. Faceţi cunoştinţă cu o persoană care vă atrage atenţia din prima clipă. Ar fi bine pentru dv. să nu vă pripiţi şi să ţineţi cont de sfaturile unui prieten. S-ar putea să începeţi o colaborare. Puteţi fi optimist, totul va decurge conform planurilor. Este posibil ca partenerul de viaţă să se supere dacă nu îl consultaţi.

Săgetător

S-ar putea să fiţi nemulţumit de atmosfera creată la locul de muncă de un coleg. Ar fi indicat să nu vă angajaţi în discuţii aprinse. Dorinţa de independenţă vă poate îndepărta de prieteni. Aveţi ocazia să intraţi într-o colaborare, dar nu e cazul să vă grăbiţi. S-ar putea să fiţi confuz şi să nu luaţi decizii inspirate. Aveţi şanse de reuşită dacă daţi dovadă de răbdare.

Capricorn

S-ar putea să vă certaţi cu persoana iubită, pentru că vă înţelege greşit. Încercaţi să lămuriţi lucrurile cu calm! Aveţi de făcut mai multe drumuri scurte pentru a rezolva probleme de serviciu.. Din cauza dificultăţilor financiare, nu vă simţiţi în largul dumneavoastră. Evitaţi discuţiile în contradictoriu, pentru că se poate ajunge la certuri! Vă puteţi baza pe intuiţie.

Vărsător

Dacă plecaţi la drum, puteţi să fiţi optimist, totul se va derula conform planului iniţial. Relaţiile cu prietenii sunt foarte bune, dar este posibil să aveţi discuţii cu partenerul de viaţă, dacă îl neglijaţi. Ar fi bine să daţi dovadă de mai multă diplomaţie. Ascultaţi şi părerile celor din jur! S-ar putea să vă certaţi cu colegii dacă plecaţi urechea la tot felul de bârfe.

Peşti

Este posibil să aveţi probleme la serviciu, dacă nu respectaţi indicaţiile şefilor. În acest interval, amânaţi tranzacţiile financiare şi deciziile importante. Ar fi bine să comunicaţi mai mult cu persoana iubită. Schimbările de la locul de muncă vă nemulţumesc. Încercaţi să vă stăpâniţi nervozitatea, pentru că riscaţi să complicaţi şi mai mult situaţia.