Persoana iubită vă face o propunere interesantă de petrecere a timpului liber. Chiar dacă nu vă tentează, ar fi bine să o acceptaţi, căci ar putea reprezenta o bună ocazie de a cunoaşte pe cineva care vă va fi de un real sprijin în viitorul apropiat. Aşadar, nu mai staţi pe gânduri şi nu lăsaţi oportunităţile nefolosite. Ceva mai multă atenţie va trebui să acordaţi sănătăţii.
Taur
Veţi face o investiţie în cămin, ceea ce va entuziasma întreaga familie. Relaţia cu superiorii ierarhici este destul de tensionată şi nu este indicat să încercaţi să vă impuneţi punctele de vedere. O veste bună vă va face să uitaţi de toate relele. Veţi primi nişte informaţii interesante, pe care însă nu este cazul să le folosiţi înainte de a le verifica amănunţit.
Gemeni
Veţi fi tentat să faceţi unele investiţii, dar analizaţi cu atenţie ofertele înainte de a lua o hotărâre. Este posibil ca o persoană pe care o cunoaşteţi de mai mult timp să vă trezească interesul. Se anunţă o săptămână plină de evenimente neaşteptate din punct de vedere sentimental. Din fericire, surprizele vor fi dintre cele care vă vor face plăcere.
Rac
Situaţia financiară se va îmbunătăţi, căci veţi căpăta o sumă de bani de la cineva din imediata dv. apropiere. Este posibil şi să primiţi un cadou de la partener. În cazul în care vă simţiţi copleşit de activităţile în care v-aţi implicat, cu siguranţă veţi beneficia de sprijinul colegilor. Iniţiativele în plan sentimental vor fi bine primite de partenerul de viaţă.
Leu
Daţi dovadă de multă tenacitate şi putere de muncă şi veţi face o bună impresie superiorilor ierarhici. O persoană cu funcţie vă apreciază şi doreşte să vă susţină iniţiativele. Câştigurile vor veni atât de la serviciu, cât şi din colaborări. Energia fizică este sub nivelul obişnuit, aşa că ar fi bine să vă stabiliţi cu atenţie priorităţile.
Fecioară
Activităţile de divertisment vă tentează în mod special, mai ales că acestea vă dau posibilitatea să petreceţi mai mult timp în compania partenerului. Pentru cei căsătoriţi sunt posibile discuţii în contradictoriu, fără ca acestea să aibă însă rezultate nefaste. Ar fi bine să acordaţi atenţie activităţilor în care aveţi de gând să vă implicaţi.
Balanţă
În plan sentimental, nu aveţi de ce vă plânge, căci persoana iubită este alături de dv. ori de câte ori aveţi nevoie. Din păcate, în familie sunt unele neînţelegeri. Ar fi bine să lăsaţi totul să se rezolve de la sine şi să nu vă încăpăţânaţi să vă susţineţi punctele de vedere. În a doua parte a intervalului este posibil să se producă un eveniment care va aduce relaxarea în familie.
Scorpion
Drumurile scurte, în orice direcţie sau scop, vă vor aduce avantaje în această perioadă. La serviciu, veţi avea parte de blocaje, aşa că va trebui să depuneţi un efort susţinut. În familie, se vor discuta proiecte de interes comun, la care veţi avea un cuvânt greu de spus. O veste de la un coleg vă va face să începeţi săptămâna într-o notă de optimism.
Săgetător
Ar fi bine să faceţi o schimbare de program, căci nu aveţi nicio şansă să finalizaţi ceea ce v-aţi propus. Lucrurile vă ies destul de greu, mai ales la serviciu, aşa că cel mai bine ar fi să vă ocupaţi de chestiunile de rutină. În familie se vor discuta proiecte de interes comun, la care veţi avea un cuvânt greu de spus. Un prieten vă va aduce la cunoştinţă o informaţie interesantă.
Capricorn
Sunteţi cam prost dispus şi asta vă împiedică să faceţi tot ce v-aţi dori. Nu trebuie să vă impacientaţi. În definitiv, o zi de odihnă este binevenită, chiar şi pentru un om cu posibilităţile dv. Sunteţi tentat să cheltuiţi prea mult în interes personal. Partenerul vă dă o veste care vă determină să vă schimbaţi programul. E posibil să apară mici probleme de sănătate.
Vărsător
Nu sunteţi într-o formă nemaipomenită, aşa că ar fi bine să vă menajaţi. O activitate pe care aţi început-o de mai mult timp ar putea fi încheiată datorită sprijinului unui prieten. La serviciu, veţi avea o discuţie cu colegii, dar este bine să nu încercaţi să vă impuneţi punctele de vedere. Oricum, până la urmă totul va ieşi aşa cum vă doriţi. Aveţi ocazia să vă afirmaţi în societate, mai ales datorită calităților native.
Peşti
La serviciu vor fi multe de făcut, aşa că n-ar fi exclus să fie nevoie să rămâneţi peste program. Până la urmă, rezultatele vor fi pe măsura eforturilor făcute, aşa că, per ansamblu, vă veţi putea declara mulţumit. Mare atenţie, deoarece, în cercul de prieteni, o persoană pe care o consideraţi de încredere ar putea să vă înşele aşteptările. Este o perioadă favorabilă deciziilor importante în plan familial.