Horoscop


Berbec

Mintea vă funcţionează excelent şi, dacă doriţi să luaţi decizii sau să vă implicaţi în activităţi intelectuale, rezultatele vor fi cel puţin la nivelul aşteptărilor. Acasă vor fi foarte multe de făcut, aşa că va trebui să vă gândiţi un program riguros pentru această săptămână. Veți fi nevoit să duceţi muncă de lămurire cu ceilalţi membri ai familiei pentru a vă pune ideile în practică.

Taur

Iniţiativele dv. în domeniul social vor fi deosebit de binevenite, în ciuda faptului că partenerul nu va manifesta prea mult entuziasm. Şansele de a avea o realizare mai deosebită sunt mari, ceea ce ar putea aduce după sine şi o îmbunătăţire a situaţiei materiale. Oricum, se întrevăd noi posibilităţi de câştig, atât din zona serviciului, cât şi din activităţi extraprofesionale.

Gemeni

Nu vor lipsi ocaziile de a vă petrece timpul liber într-un mod plăcut, în compania prietenilor, ceea ce vă va permite să vă relaxaţi. Unul dintre proiectele mai vechi ar putea fi pus în practică, ocazie cu care veţi avea posibilitatea de a câştiga o sumă de bani. O colaborare avantajoasă ar putea apărea în prima parte a intervalului. Este posibil să aveţi discuţii în contradictoriu cu partenerul.

 

Rac

Interesul pentru chestiunile financiare va fi foarte mare şi în acest interval şi vă va ţine cu sufletul la gură. Comunicarea cu cei din jur vă va ridica unele probleme, aşa că fiţi prevăzător. Relaţia cu partenerul de viaţă se va îmbunătăţi considerabil. Este foarte posibil că acesta să aibă o reuşită în plan social sau să rezolve o problemă care îl frământă de mai multă vreme, ceea ce va fi şi în avantajul dv.

Leu

Partenerul de viaţă ar putea avea unele neplăceri, iar rezolvarea va întârzia să apară. Chiar şi aşa, încercaţi să fiţi alături de el şi să-l sprijiniţi pe cât posibil. La serviciu, atmosfera va fi destul de stresantă din cauza faptului că vor fi multe de făcut. Este posibil să aveţi parte de unele câştiguri, care însă nu vă vor rămâne prea mult timp în buzunare. Fiţi prudent în tot ce faceţi! Relaţiile cu colegii sunt foarte bune.

Fecioară

Vă veţi remarca într-un grup mai mare, ocazie cu care vi se vor face complimente şi propuneri interesante. Dialogul cu persoanele de sex opus vă va ajuta să vă echilibraţi starea psiho-afectivă. Capacitatea de concentrare se va îmbunătăţi pe măsură ce vă veţi apropia de sfârşitul intervalului. Mersul prin magazine cu partenerul vă ajută să vă relaxaţi, dar vă poate obliga şi la cheltuieli suplimentare.

Balanţă

Aţi putea cunoaşte o persoană care vă va fi de un real folos în viitorul apropiat. Cei căsătoriţi vor avea de lămurit chestiuni importante, dar până la urmă vor reuşi să ajungă la un consens cu partenerul. În a doua jumătate a intervalului veţi putea să vă relaxaţi şi să vă bucuraţi de timpul liber alături de cei dragi. Nu reuşiţi să faceţi ce v-aţi propus, din cauza obstacolelor care vă apar în cale.

Scorpion

Persoana iubită va fi mai sensibilă şi mai suspicioasă decât de obicei şi va trebui să fiţi foarte atent, căci orice vorbă spusă la întâmplare ar putea-o răni. În rest, veţi avea parte de tot felul de evenimente, care vă vor ţine în priză. La începutul intervalului ar putea să apară unele discuţii legate de bani, dar intervenţia unui prieten vă va salva de la o dispută obositoare. Simţul practic vă lipseşte aproape total.

Săgetător

O bună parte din energie o veţi consuma într-o activitate socială, care vă va da ocazia să vă puneţi în valoare calităţile. Un coleg încearcă să-şi impună punctul de vedere şi asta vă deranjează. Nu încercaţi să îl contracaraţi, deoarece nu veţi reuşi decât să vă enervaţi. Fiţi atent la modul în care manevraţi banii, căci puteţi rămâne fără ei. O veste neplăcută în legătură cu o persoană apropiată vă dă peste cap tot programul.

Capricorn

Se pare că cei din jur vor fi puşi pe critică. Cel mai bine ar fi să recunoaşteţi dacă aţi greşit, pentru a nu vă pierde respectul şi popularitatea de care vă bucuraţi în rândul colegilor şi prietenilor. Veţi primi o propunere care vă va tenta în mod special, dar înainte de a o accepta ar trebui să o studiaţi cu atenţie. O cunoştinţă mai veche ar putea avea nevoie de sprijinul dv. într-o problemă delicată.

Vărsător

În familie se va încerca rezolvarea unei probleme care irită pe toată lumea, iar pe dv. în mod special. Pe cât posibil, evitaţi discuţiile în contradictoriu cu partenerul de viaţă, dacă doriţi să aveţi o săptămână liniştită. Propunerea pe care v-o va face o cunoştinţă nu vă încântă, dar se pare că nu aveţi de ales. Deşi şansa pare de partea dv., evitaţi să vă asumaţi orice fel de riscuri.

Peşti

Veţi avea parte de o perioadă agitată, în care proiectele iniţiale trebuie amânate. Va fi nevoie să rezolvaţi o mulţime de lucruri, mai ales acasă. Energia fizică nu este la nivelul obişnuit, aşa că, pentru a face faţă unei săptămâni atât de încărcate, va trebui să apelaţi la sprijinul unui prieten. În week-end, veţi primi câteva informaţii care vă vor relaxa, dar pe care le veţi putea şi folosi în viitor.