Sunteţi nevoit să luaţi o decizie dificilă: vi se propune o colaborare avantajoasă, dar partenerul de viaţă nu este de acord să munciţi în plus. Gândiţi-vă bine înainte să luaţi o hotărâre, pentru că, dacă nu veţi cântări foarte bine lucrurile, s-ar putea să greşiţi pe ambele planuri. Cheltuielile comune vor necesita discuţii prelungite, dar nu vor avea efecte negative asupra echilibrului relaţiei.
Taur
Reuşiţi să terminaţi cu bine o activitate importantă, la care lucraţi de mult timp şi care vă va aduce mari satisfacţii, dar s-ar putea să găsiţi cu greu soluţii la problemele familiei. Simţiți uneori că membrii acesteia vă cer prea mult, şi ar trebui să le spuneţi acest lucru. Nu este momentul să cumpăraţi lucruri scumpe pentru cămin, deoarece este foarte posibil să nu faceți cele mai bune achiziţii.
Gemeni
Intenţionaţi să vă asumaţi mai multe responsabilităţi la serviciu, dar vă temeţi că şefii nu vor fi de acord. Trebuie să încercaţi să fiți cât mai diplomat posibil pentru a reuşi să vă faceţi foarte bine înţeles. În plan sentimental, lucrurile decurg cum nu se poate mai bine. Relaţiile cu colegii de serviciu se anunţă tensionate, dar în niciun caz nu trebuie să daţi amploare discuţiilor în contradictoriu.
Rac
Şefii vă apreciază, dar să nu vă aşteptaţi la felicitări din partea colegilor, cărora este posibil să nu le fie pe plac faptul că vă descurcaţi foarte bine. În relaţia de cuplu nu este momentul să spuneţi chiar tot ce gândiţi, pentru că aţi putea strica anumite lucruri. Este o perioadă în care nu trebuie să vă suprasolicitaţi, ci să vă găsiţi mai mult timp pentru odihnă. Unul din proiectele mai vechi ar putea prinde contur.
Leu
Nu este recomandabil să vă puneţi mari speranţe într-o colaborare, pentru că s-ar putea să fiţi dezamăgit. Trebuie să vă mobilizaţi toate forţele spre lucruri constructive pentru membrii familiei, care vor fi mulţumiţi de efortul pe care îl depuneţi pentru ei. La serviciu apar mai multe evenimente neprevăzute, care vă strică absolut toate planurile.
Fecioară
Deşi nu duceţi lipsă de inspiraţie, n-ar strica să vă sfătuiţi cu un prieten de încredere, dacă doriţi să luaţi decizii în chestiuni importante. Partenerul de viaţă ar putea avea o realizare pe care o veţi sărbători împreună. S-ar putea să aveţi discuţii dure cu o cunoștință, din cauza unor probleme de natură financiară. Trebuie să vă stăpâniţi, altfel lucrurile vor lua o întorsătură neplăcută pentru dv.
Balanţă
S-ar putea să aveţi probleme la serviciu din cauza zvonurilor lansate de un coleg. Lucrurile se vor rezolva repede, dacă veţi ști cum să reacţionaţi. În a doua jumătate a intervalului se întrezăresc unele discuţii pe teme financiare cu membrii familiei, dar până la urmă veţi reuşi să ajungeţi la un acord. În week-end vă regăsiţi liniştea alături de partenerul de viaţă. Este timpul să îi arătaţi cât de mult contează în viața dv.
Scorpion
Intuiţia vă ajută să aflaţi de ce şi-a schimbat un prieten atitudinea faţă de dv. Trebuie să fiţi pregătit să ieşiţi din anumite situaţii neplăcute, care pot apărea în orice moment. Temperaţi-vă nervozitatea, pentru că nu rezolvaţi nimic certându-vă cu toată lumea. Chestiunile gospodăreşti nu vă vor da posibilitatea să vă petreceţi suficient timp cu partenerul de viaţă.
Săgetător
S-ar putea să fiţi nevoit să luaţi o decizie dificilă cu privire la o colaborare. Sfaturile unei persoane cu experienţă vă ajută să înţelegeţi că avantajele financiare nu justifică timpul pierdut. De aceea, cel mai bine ar fi ca în această perioadă să evitaţi să vă implicaţi în chestiuni legate de bani. Popularitatea dv. în cercul de prieteni va creşte simţitor, dar nu este cazul să vă lăsaţi dus de val şi să faceţi schimbări de anvergură.
Capricorn
Vă daţi seama că cineva din anturaj vă invidiază, dar trebuie să ştiţi foarte bine cum să controlaţi lucrurile. Nu este recomandat să provocaţi o discuţie în contradictoriu, ci trebuie să faceţi totul cu subtilitate. Încercaţi să vă implicaţi în activităţi practice, care vă vor permite să vă consumaţi în mod eficient energia de care dispuneţi. Încercaţi să fiţi cât se poate de ponderat în manifestări.
Vărsător
Relaţiile cu partenerul de viaţă şi cu prietenii sunt excelente, iar acest lucru vă dă mare încredere în forțele proprii. Ar fi bine să fiţi prudent la serviciu, pentru că e posibil să existe o persoană care să vă pună beţe în roate. Nu alergaţi după câştiguri uşoare, pentru că aparenţele pot fi foarte înşelătoare uneori. În week-end, petreceţi momente plăcute în compania celor dragi.
Peşti
Primiţi un cadou cu valoare sentimentală deosebită, iar acest lucru vă face să vă aduceţi aminte de lucruri foarte plăcute din trecut. S-ar putea să primiţi şi de la serviciu o recompensă pentru eforturile depuse în ultimul timp. Trebuie să vă gândiţi în ce să investiţi, pentru că este o perioadă foarte bună pentru profit. Relaţia cu familia nu este nemaipomenită şi de aceea ar fi bine să nu vă implicaţi în discuţii în contradictoriu.