Berbec
Activităţile extraprofesionale pe care le aveţi în program vor fi date peste cap de un eveniment oarecum neaşteptat. Relaţia cu persoana iubită nu vă mulţumeşte, dar nici nu este cazul să îi faceţi reproşuri. Banii pe care îi aşteptaţi vă vor parveni cu oarecare întârziere. Proiectele dv. ar putea avea succes dacă nu vizează realizări pe termen scurt. Veţi fi atras de o persoană de sex opus.
Taur
Manifestaţi un interes profund pentru chestiunile gospodăreşti, care nu mai pot fi amânate. Relaţia cu familia se îmbunătăţeşte considerabil, aşa că puteţi miza pe sprijinul rudelor în acest sens. N-ar fi exclus ca o persoană din anturajul apropiat să vă facă o propunere, dar nu este cazul să luaţi decizii fără o matură chibzuinţă. Sunteţi înţelegător şi gata să întindeţi o mână de ajutor oricui are nevoie.
Gemeni
Vă bucuraţi de o perioadă bună, atât pe plan sentimental, cât şi pe cel social. În schimb, ar fi bine să fiţi prudent la serviciu şi în colaborări, pentru că nu aveţi cea mai bună stare pentru a lua decizii importante. Este posibil să aveţi mici probleme de sănătate, dar nu este cazul să vă îngrijoraţi. Veţi găsi o cale prin care să vă echilibraţi şi din punct de vedere financiar.
Rac
Se anunţă o săptămână cu mari satisfacţii în societate şi pe plan financiar, iar uşurinţa cu care comunicaţi vă favorizează relaţiile cu persoanele din anturaj. Colaborările se pare că merg din plin, iar cu colegii vă înţelegeţi perfect. Vă reîntâlniţi cu un prieten vechi, cu care depănaţi amintiri şi vă faceţi planuri. Sentimental, sunteţi oarecum nemulţumit, dar situaţia se va îmbunătăţi.
Leu
Dacă aveţi de gând să plecaţi la drum, conjunctura astrală vă avantajează. În cazul în care doriţi să vă implicaţi în activităţi mai complicate, fiţi cât se poate de atent, deoarece lucrurile ar putea lua o întorsătură neaşteptată. Nu este cazul să finalizaţi chiar tot ce v-ați propus. Mai lăsaţi timp şi pentru odihnă, şi totul va fi bine. Se anunţă o perioadă deosebită pe plan sentimental.
Fecioară
Reuşiţi să vă faceţi simpatizat într-un cerc mai larg de persoane. Oricum, popularitatea de care vă bucuraţi vă va permite să vă măriţi cercul de prieteni. Din punct de vedere intelectual, funcţionaţi la limita superioară, aşa că, dacă aveţi de luat decizii în chestiuni importante, puteţi avea încredere deplină în judecata dv. Aţi putea primi un răspuns favorabil la o cerere mai veche.
Balanţă
Starea generală va fi bună, şi acest lucru vă va permite să faceţi faţă oricăror activităţi. Este o perioadă perfectă pentru a vă consolida relaţia de cuplu. Timpul pe care îl veţi petrece împreună cu partenerul vă va da amândurora ocazia să îmbinaţi plăcutul cu utilul. N-ar fi exclus să aveţi unele controverse cu colegii şi ar fi bine să vă temperaţi pornirile impulsive.
Scorpion
La serviciu, aţi putea face unele mici schimbări, care vă vor ajuta să fiţi mai eficient. Relaţia cu superiorii ierarhici se va dovedi dificilă, deoarece aceştia vor părea că nu observă eforturile pe care le faceţi. Este nevoie de mai multă conştiinciozitate pentru ceea ce doriţi să obţineţi. Chiar dacă nu vă place să recunoaşteţi, sfaturile partenerului vă sunt de folos.
Săgetător
La serviciu veţi afla o veste care vă va pune pe gânduri, dar în scurt timp se va dovedi a fi o alarmă falsă. Activităţile sociale vă vor da ocazia să vă relaxaţi, dar şi să vă puneţi în valoare cunoştinţele. Spre sfârşitul perioadei este posibil să aflaţi că una dintre rude are o problemă de sănătate. Nu trebuie să aveţi emoţii, căci lucrurile se vor rezolva în cel mai scurt timp.
Capricorn
Energia fizică nu este la nivelul cu care v-aţi obişnuit, dar aveţi suficientă voinţă încât să puteţi duce la bun sfârşit tot ceea ce v-aţi propus. La serviciu veţi avea de făcut faţă unor activităţi dificile, dar vă veţi descurca. În cazul în care vi se propune să demaraţi o activitate nouă, nu trebuie să vă aşteptaţi ca rezultatele să se vadă imediat. Perseverenţa este necesară în tot ceea ce doriţi să întreprindeţi.
Vărsător
Vă concentraţi mai greu şi riscaţi să faceţi o greşeală care v-ar putea costa în viitorul apropiat. Din fericire, unul dintre prieteni este de partea dv. şi vă va întinde o mână de ajutor. Partenerul de viaţă va avea o realizare materială, de care va profita întreaga familie. Veţi primi tot felul de propuneri interesante, dar persoana care vi le face nu vă prea trezeşte încrederea.
Peşti
O cunoştinţă încearcă să vă facă greutăţi, ţesând tot felul de intrigi în jurul dv., însă intuiţia vă va ajuta să o contracaraţi. Dacă simţiţi nevoia să staţi de vorbă cu cineva, apelaţi la vechii prieteni. Cineva din anturajul apropiat vă va face o propunere interesantă, dar nu este cazul să vă grăbiţi cu răspunsul. În plan sentimental, trăirile dv. Sunt mai profunde decât de obicei.