Horoscop



Berbec
Nu vor lipsi ocaziile de a vă vedea cu prietenii şi de a pune la punct proiecte de interes comun. Veţi afla tot felul de noutăţi, iar hotărârile pe care le veţi lua vor fi cu totul spontane. Mare atenţie la ce discutaţi cu cei din jur, căci o neglijenţă verbală v-ar putea pune într-o situaţie destul de delicată. Dacă veţi ieşi la cumpărături, ar fi bine să nu exageraţi cu cheltuielile.
Taur
Deşi vă concentraţi puţin mai greu, ideile nu vă lipsesc. Intenţionaţi să vă îmbunătăţiţi imaginea publică şi bine faceţi, căci evenimentele vă vor aduce în centrul atenţiei anturajului. Câte ceva trebuie făcut şi prin gospodărie. În relaţia de cuplu, lucrurile evoluează bine şi, dacă doriţi să puneţi la punct chestiuni de interes comun, această săptămână v-ar putea aduce realizări.
Gemeni
Este posibil să aveţi parte de un eveniment care vă va lua prin surprindere şi ar fi bine să nu reacţionaţi înainte ca lucrurile să se limpezească. De asemenea, nu ar trebui să vă implicaţi în activităţi care să vă surmeneze. Treburile gospodăreşti vă vor lua destul de mult din timpul liber, dar veţi reuşi să vă organizaţi astfel încât să vă rămână ceva şi pentru relaxare.
Rac
O perioadă excelentă din punct de vedere sentimental. Comunicaţi bine cu persoana iubită, puteţi face planuri de viitor, ceea ce vă va da un sentiment de încredere şi de bună dispoziţie. Totuşi, nu este cazul să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu. Este posibil să aveţi neînţelegeri cu superiorii ierarhici, dar nu încercaţi să vă impuneţi punctele de vedere.
Leu
Comunicarea cu cei din jur va evolua cât se poate de bine, acest lucru permiţându-vă să găsiţi persoane dornice să vă sprijine. În ceea ce priveşte chestiunile legate de serviciu, aţi putea să vă implicaţi în rezolvarea unei probleme mai deosebite. Din punct de vedere sentimental, situaţia generală se îmbunătăţeşte. N-ar fi exclus să aveţi ocazia de a vă implica într-un proiect care se va dovedi rentabil.
Fecioară
Chiar dacă vi se pare că numai dv. aveţi dreptate, nu trebuie să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu cu superiorii ierarhici. Proiectele dv. pot fi puse în practică oricum, aşa că o atitudine mai cerebrală nu ar face decât să vă ajute. Situaţia financiară s-ar putea îmbunătăţi datorită unor activităţi extraprofesionale în care sunteţi implicat. Partenerul de viaţă este de acord cu majoritatea iniţiativelor dv.
Balanţă
Starea generală este bună, chiar dacă nu vă simţiţi capabil de fapte măreţe. Energia mentală este la limita superioară, dar nu este cazul să vă suprasolicitaţi. Dacă veţi amâna chestiunile mai dificile pentru săptămâna viitoare, veţi putea să petreceţi clipe relaxante în compania prietenilor sau a partenerului. Faceţi câteva drumuri scurte, în care reuşiţi să îmbinaţi interesele profesionale cu cele personale.
Scorpion
Încercările de a finaliza o lucrare începută de mai mult timp vor fi sprijinite de cei din jur. Aţi putea lua decizii sau aţi putea demara, cu reale şanse de succes, o nouă activitate. Ceva bani aţi putea câştiga din colaborări. Evitaţi să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu, deoarece aţi putea genera neînţelegeri, atât la locul de muncă, cât şi în familie. Fiţi prudent şi nu vă lăsaţi „furat” de orice informaţie primită.
Săgetător
S-ar putea să fiţi nevoit să luaţi o decizie dificilă cu privire la o colaborare. Sfaturile unei persoane cu experienţă vă ajută să înţelegeţi că avantajele financiare nu justifică sacrificiile pe care inteţionaţi să le faceţi. De aceea, cel mai bine ar fi ca în această perioadă să evitaţi să vă implicaţi în chestiuni legate de bani. Popularitatea dv. va creşte simţitor, dar nu este cazul să vă lăsaţi dus de val şi să faceţi schimbări de anvergură.
Capricorn
Vă daţi seama că cineva din anturaj vă invidiază, dar trebuie să aveţi mare grijă cum controlaţi lucrurile. Nu este recomandat să provocaţi o discuţie în contradictoriu, ci trebuie să faceţi totul cu subtilitate. Ar fi bine să vă implicaţi în activităţi practice, care vă vor permite să vă consumaţi în mod eficient energia de care dispuneţi. Încercaţi să fiţi cât se poate de ponderat în manifestări.
Vărsător
Aveţi în faţă o perioadă agitată şi nu vă va fi uşor să depăşiţi obstacolele ce se vor ivi în calea dv. Energia fizică este la limita inferioară. Neînţelegerile pe care le-aţi avut până acum cu unii membri ai familiei se vor ameliora considerabil. Dacă pe acasă se fac lucrări de reparaţii sau reamenajări, acestea vor putea fi finalizate. Limitaţi-vă la activităţi de rutină şi nu refuzaţi ajutorul colegilor.
Peşti
Activităţile extraprofesionale vă vor da posibilitatea să vă relaxaţi, petrecând clipe excelente în compania partenerului. Din punct de vedere financiar, situaţia nu vă favorizează. Aţi putea avea o reuşită datorită implicării în activităţi de colaborare. Investiţiile pe care le aveţi în plan nu-şi vor arăta eficienţa chiar imediat. Ar fi indicat să nu vă ocupaţi de mai multe lucruri în acelaşi timp.