Horoscop



Berbec
Chestiunile profesionale vor fi prioritare, căci este posibil să aibă loc schimbări în cadrul instituţiei sau firmei la care lucraţi. N-ar fi exclus nici să vi se repartizeze noi responsabilităţi, semn că superiorii vă apreciază eforturile. La sfârşitul intervalului veţi avea parte de o surpriză plăcută. Pe plan financiar nu staţi prea bine şi nici nu reuşiţi să faceţi faţă tuturor cheltuielilor.
Taur
Veţi fi mai cufundat în propriile probleme decât de obicei, dar, cum şansele ca totul să se rezolve în favoarea dv. sunt mari, nu aveţi motive să fiţi îngrijorat. La serviciu veţi putea finaliza un proiect mai complicat, la care aţi colaborat cu mai mulţi colegi. În ceea ce priveşte relaţia cu persoana iubită, încercaţi pe cât posibil să nu vă implicaţi în discuţii în contradictoriu.
Gemeni
Aveţi succes în activităţile desfăşurate pentru cămin. Reuşiţi să faceţi schimbări atât în casă, cât şi în viaţa profesională. Ar fi bine să ţineţi seama şi de părerile unui prieten. Aveţi grijă să nu începeţi prea multe treburi deodată, pentru că s-ar putea să nu le puteţi duce pe toate la bun sfârşit. Ar fi indicat să acordaţi mai multă atenţie familiei, şi nu doar carierei.
Rac
Evitaţi să vă implicaţi în speculaţii financiare, căci nu vă avantajează. Dacă totuşi nu vă puteţi opune tentaţiei, limitaţi-vă la sume mici. Dialogul cu cei din jur vă va ajuta să luaţi nişte decizii măcar rezonabile. Evitaţi tensiunile de orice fel, deoarece aţi putea avea unele neplăceri în ceea ce priveşte sănătatea. Relaţia cu partenerul decurge foarte bine.
Leu
Energia fizică vă susţine în toate demersurile pe care le veţi face, dar, dacă doriţi ca succesul să fie deplin, încercaţi să fiţi mai conciliant. Farmecul personal vă va da ocazia să faceţi o excelentă impresie unei persoane cu funcţie. Problemele de cuplu sau neînţelegerile de orice fel pot fi cu uşurinţă rezolvate. Soluţiile pe care le găsiţi acum dau satisfacţie tuturor celor implicaţi.
Fecioară
Relaţiile cu cei din jur vă vor aduce satisfacţiile scontate, mai ales dacă este vorba de comunicarea cu prietenii sau colaboratorii. Veţi avea o săptămână plină, în care nu veţi avea timp nici să respiraţi. Energia vă susţine în tot ce faceţi, dar şi partenerul va fi de partea dv., măcar cu vorba, dacă nu cu fapta. S-ar putea să vă enervaţi pentru că sunteţi nevoit să faceţi nişte cheltuieli neprevăzute.
Balanţă
Activităţile sociale vă vor face bine, căci vă vor permite să depăşiţi mai uşor agitaţia cotidiană, ce pare a nu se mai termina. Veţi avea o discuţie cu o rudă, în urma căreia vor apărea câteva semne de întrebare. Aveţi nevoie de timp pentru a vă pune gândurile în ordine. Spre sfârşitul intervalului, sunteţi irascibil şi riscaţi să stricaţi relaţiile cu unii colaboratori.
Scorpion
Energia fizică nu este la nivelul obişnuit, aşa că n-ar fi rău să vă rezervaţi mai mult timp pentru odihnă. Acordaţi ceva mai multă atenţie sănătăţii. Răbdarea şi perseverenţa se cer a fi puse pe primul plan, căci nu toate proiectele pe care vi le-aţi făcut au sorţi de izbândă. Nu aveţi însă niciun motiv să vă impacientaţi din cauza cheltuielilor, fiindcă până la urmă totul se va rezolva.
Săgetător
Aţi putea avea o realizare mai deosebită în plan sentimental; fiţi atent, căci beneficiaţi de o şansă care nu se ştie când va mai apărea. Veţi primi nişte bani de la o rudă, cărora le veţi găsi repede o utilizare. De activităţile gospodăreşti nu prea aveţi şanse să scăpaţi, oricât de mult v-aţi dori-o. Eficienţa de care daţi dovadă vă va permite însă să le finalizaţi cu rapiditate.
Capricorn
Împreună cu prietenii, aţi putea pune la cale o activitate la care să participe mai multă lume. Nu este cazul să fiţi stresat, pentru că lucrurile vor ieşi aşa cum vă doriţi. De energie nu duceţi lipsă, aşa că nu este o problemă dacă aveţi de gând să vă implicaţi într-o activitate mai deosebită şi, în plus, veţi beneficia de sprijinul partenerului. Dificultăţile din relaţiile de la serviciu vă vor afecta, parţial, randamentul.
Vărsător
Dacă plecaţi la drum, puteţi să fiţi optimist, căci totul se va derula conform planului iniţial. Relaţiile cu prietenii sunt foarte bune, dar este posibil să aveţi discuţii cu partenerul de viaţă, dacă îl neglijaţi. Ar fi bine să daţi dovadă de mai multă diplomaţie. Ascultaţi şi părerile celor din jur. S-ar putea să vă certaţi cu colegii dacă plecaţi urechea la tot felul de bârfe.
Peşti
Este posibil să aveţi probleme la serviciu, dacă nu respectaţi indicaţiile şefilor. În acest interval, amânaţi tranzacţiile financiare şi luarea deciziilor importante. Ar fi bine să comunicaţi mai mult cu persoana iubită. Schimbările de la locul de muncă vă nemulţumesc. Încercaţi să vă stăpâniţi nervozitatea, pentru că riscaţi să complicaţi şi mai mult situaţia.