Berbec
Pretenţiile dv. sunt exagerate şi acest lucru poate genera mici neînţelegeri în relaţia cu partenerul de viaţă. Dacă doriţi o discuţie lămuritoare, ar trebui să daţi dovadă în primul rând de calm şi stăpânire de sine. Atmosfera la serviciu va fi plăcută, aşa că eforturile pe care le veţi face nu vă vor obosi. Intuiţia v-ar putea ajuta să luaţi o decizie care îşi va demonstra eficienţa în scurt timp. Începeţi o serie de schimbări în cămin.
Taur
În această perioadă dispuneţi de multă energie fizică, pe care v-o puteţi distribui spre domenii dintre cele mai diverse. Sunteţi foarte interesat de tot ce se întâmplă la serviciu, dar nu reuşiţi să vă concentraţi la tot ce aveţi de făcut. Ar fi bine dacă veţi apela la sprijinul celor apropiaţi, măcar pentru a vă sfătui asupra deciziilor pe care urmează să le luaţi. Puteţi să vă faceţi liniştit planuri de viitor.
Gemeni
Veţi munci destul de mult şi vă va deranja faptul că şefii nu par a vă observa meritele. Relaţia cu colegii este bună şi faptul că puteţi miza pe sprijinul lor vă face să vă implicaţi în chestiuni deosebite. Vă veţi remarca într-un grup mai mare, ocazie cu care vi se vor recunoaşte calităţile şi veţi primi propuneri interesante. Dialogul cu persoanele de sex opus vă va ajuta să vă echilibraţi starea psiho-afectivă.
Rac
Daţi dovadă de mai multă conştiinciozitate decât în mod obişnuit, ceea ce va atrage aprecierile celor din anturajul de la serviciu. De drumuri nu veţi scăpa, dar nu are de ce să vă deranjeze, căci veţi avea ocazia să rezolvaţi şi o problemă personală. Puteţi avea mai multă încredere în colegi. Dacă sunteţi implicat într-o relaţie stabilă, este posibil să vă confruntaţi cu situaţii dificile, ceea ce vă va afecta într-o bună măsură.
Leu
Comunicarea cu cei din jur va evolua cât se poate de bine, acest lucru permiţându-vă să găsiţi persoane dornice să vă sprijine. În ceea ce priveşte chestiunile legate de serviciu, aţi putea să vă implicaţi în rezolvarea unei lucrări mai deosebite. Din punct de vedere sentimental, situaţia generală se îmbunătăţeşte. N-ar fi exclus să aveţi ocazia de a vă implica într-un proiect care se va dovedi rentabil.
Fecioară
Chiar dacă vi se pare că numai dv. aveţi dreptate, nu trebuie să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu cu superiorii ierarhici. Proiectele pot fi puse în practică oricum, aşa că o atitudine mai cerebrală nu ar face decât să vă ajute. Situaţia financiară s-ar putea îmbunătăţi datorită unor activităţi extraprofesionale în care sunteţi implicat. Partenerul de viaţă este de acord cu iniţiativele dv.
Balanţă
Calităţile dv. vor ieşi în evidenţă, în timp ce popularitatea în rândul persoanelor de sex opus creşte. Aţi putea să faceţi o cucerire cu ocazia unui drum. Vă veţi bucura de o relaţie bună cu şefii, aşa că, dacă aveţi nevoie de sprijinul lor, conjunctura astrală vă va avantaja. Este posibil să vi se repartizeze sarcini noi, semn că vă faceţi remarcat datorită calităţilor cu care sunteţi înzestrat.
Scorpion
Reuşiţi să fiţi pe fază cu tot ce se întâmplă, atât la serviciu, cât şi în viaţa personală. Totuşi, dacă aveţi de semnat documente oficiale, prudenţa va trebui pusă pe primul plan, deoarece se pot ivi tot felul de încurcături. O mare parte din atenţia dv. se va îndrepta, în această perioadă, spre problemele băneşti. Aveţi mari şanse să obţineţi unele câştiguri mai mult sau mai puţin aşteptate.
Săgetător
Nu sunteţi într-o formă nemaipomenită, aşa că nu trebuie să vă implicaţi în activităţi mari consumatoare de energie. În cazul în care aveţi o suferinţă cronică, aceasta poate reveni în atenţia dv. Veţi avea o ieşire care ar putea tensiona relaţia cu partenerul de viaţă. N-ar fi exclus, însă, nici să faceţi ceva cheltuieli pentru divertisment, alături de prieteni. Evitaţi discuţiile pe teme financiare!
Capricorn
Relaţia cu superiorii ierarhici va fi destul de tensionată, dar până la urmă veţi reuşi să-i convingeţi să vă accepte iniţiativele. La serviciu veţi munci destul de mult şi din acest motiv nu veţi putea să vă petreceţi timpul liber aşa cum v-aţi propus. Partenerul de viaţă ar putea avea unele câştiguri financiare care vor asigura consolidarea bugetului comun. Reuşiţi să faceţi schimbări în cămin, care vă vor îmbunătăţi mult viaţa sentimentală.
Vărsător
Sunteţi cam impulsiv şi aveţi tendinţa de a vă implica în tot felul de acţiuni fără o matură chibzuinţă. Sentimentele vor fi mai profunde şi, dacă veţi reuşi să vă stăpâniţi impulsivitatea, veţi avea ocazia să vă consolidaţi relaţia de cuplu. Dacă sunteţi implicat într-o relaţie stabilă, partenerul ar putea avea o realizare. Fiţi alături de acesta. Chiar dacă aveţi multe probleme de rezolvat, ar fi bine să nu vă neglijaţi sănătatea.
Peşti
Energia va fi la limita superioară, dar veţi avea dificultăţi în a v-o canaliza spre un scop concret. Starea de iritare ce vă caracterizează în ultimul timp v-ar putea determina să vă certaţi cu cineva. Alături de partenerul de viaţă veţi pune la punct proiecte de interes comun şi vă veţi simţi mai aproape sufleteşte de acesta. Pe cât posibil, nu vă lăsaţi influenţat de comentariile unor persoane răutăcioase.