Berbec
Traversaţi o perioadă extrem de agitată, în care veţi avea parte de o mulţime de întâmplări minore, care însă vă vor ţine o bună bucată de vreme cu sufletul la gură. De energie nu veţi duce lipsă, dar aveţi tendinţa de a vă implica în mai multe activităţi odată, ceea ce vă va împiedica să obţineţi rezultatele dorite. Pe plan sentimental, însă, totul merge excelent.
Taur
Veţi avea o serie de nemulţumiri în familie, pe care nu veţi reuşi să le rezolvaţi aşa de uşor cum aţi crezut. Mare atenţie la tonul pe care îl folosiţi, căci nu ar fi exclus să aveţi probleme şi la serviciu. Pe plan financiar, în perioada următoare se întrevăd noi posibilităţi de câştiguri, care pot veni atât din zona serviciului, cât şi din activităţi extraprofesionale.
Gemeni
Este foarte posibil să vă puteţi bucura de sprijinul familiei într-o chestiune de mare importanţă. Nu veţi putea însă miza pe sprijinul colegilor pentru o sarcină de serviciu, dar veţi reuşi să vă descurcaţi şi singur. Relaţia dv. sentimentală nu evoluează aşa cum v-aţi dori, dar asta nu este de natură să vă întristeze. Cheltuielile pe care le faceţi acum îşi vor demonstra în scurt timp eficienţa.
Rac
În acestă săptămână vor fi multe de făcut, veţi avea parte de multă alergătură, iar obstacolele vor apărea ca din senin. Chestiunile financiare vă vor mânca mulţi nervi, dar până la urmă lucrurile vor ieşi aşa cum vă doriţi. În familie ar putea fi discutate unele chestiuni de interes comun. Atmosfera în casă va fi foarte plăcută, ajutându-vă să depăşiţi mai uşor problemele.
Leu
Situaţia financiară vă avantajează, deşi cheltuielile pe care le aveţi în plan depăşesc veniturile. Veţi fi tentat să faceţi o investiţie care vă va goli buzunarele, dar vă veţi redresa în cel mai scurt timp. Chestiunile sentimentale vă interesează în mod special, dar nu trebuie să vă aşteptaţi la rezultate deosebite. Încercaţi să menţineţi în echilibru relaţia cu persoana iubită.
Fecioară
Prietenii şi activităţile de divertisment vă vor ocupa cea mai mare parte a timpului liber. Este foarte posibil să aveţi ocazia să vă implicaţi în colaborări care se vor dovedi avantajoase din punct de vedere financiar. Nu este exclus nici ca partenerul de viaţă să aibă o realizare în această direcţie. În cazul în care doriţi să vă implicaţi în activităţi noi, fiţi cât se poate de atent.
Balanţă
Colaborările vă vor interesa în mod special, dar nu este cazul să acceptaţi ofertele fără o matură chibzuinţă. Relaţia cu partenerul de viaţă ar putea înregistra unele tensiuni, dacă nu veţi reuşi să vă controlaţi impulsivitatea. Unul dintre colegi ar putea încerca să vă pună beţe-n roate, dar fără prea mari şanse de reuşită. Oricum, mai multă atenţie şi prudenţă nu au de ce să vă strice.
Scorpion
Conjunctura astrală vă favorizează, cu condiţia să nu vă grăbiţi câtuşi de puţin. Dacă veţi avea răbdare şi nu veţi sări peste etape, este posibil să aveţi parte şi de realizări mai deosebite. Partenerul de viaţă ar putea avea şi el o reuşită, pe care o veţi sărbători împreună. Sprijinul pe care vi-l veţi da reciproc vă va ajuta să îmbunătăţiţi relaţia de cuplu.
Săgetător
Pentru deciziile pe care le aveţi de luat ar fi bine să apelaţi la sfatul unor prieteni, care vă vor ajuta să vă puneţi ordine în gânduri. Veţi obţine un sprijin din partea acestora pentru a rezolva o problemă care vă stătea pe suflet de mai mult timp. Pe acasă va fi ceva agitaţie; n-ar fi exclus să fie nevoie de o reparaţie, ceea ce va necesita cheltuieli neaşteptate.
Capricorn
Veţi avea parte de o mulţime de cheltuieli care v-ar putea ridica probleme serioase. Nu este un moment favorabil pentru a vă implica în activităţi financiare riscante. În familie este posibil să aveţi unele discuţii în contradictoriu, legate de bani. Totuşi, în week-end atmosfera va fi ceva mai plăcută, iar unele dintre neplăcerile cu care v-aţi confruntat până acum s-ar putea rezolva.
Vărsător
Din punct de vedere mental, randamentul dv. atinge limita superioară, ceea ce vă va permite să obţineţi rezultate excelente în activităţile intelectuale pe care doriţi să le duceţi la bun sfârşit. Dacă veţi fi în situaţia de a lua diverse decizii, ele îşi vor arăta în scurt timp eficienţa. Reîntâlnirea cu o mai veche cunoştinţă vă va relaxa şi vă va face mai optimist.
Peşti
Vă bucuraţi de o creştere a popularităţii, ceea ce v-ar putea aduce şi propuneri de colaborare deosebit de avantajoase. Discuţiile cu partenerul de viaţă vă vor nemulţumi, dar spre sfârşitul intervalului situaţia se va ameliora treptat. Dacă vă este greu să rezolvaţi unele situaţii cu care vă confruntaţi, puteţi apela cu încredere la sprijinul celor din jur, care nu vor ezita să vă ajute.